Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Calendarul tunsorilor – decembrie 2012. Ziua potrivită pentru a merge la frizerie

Publicat 05:30 | 04 dec. 2012 // Elldorscop, Şi altele... // 1.547 vizualizări

Recomandările de mai jos ţin cont de faza Lunii, calendarele lunar şi solar, astrogramă etc.

123rf.com

1 decembrie
În această zi este mai bine să nu-ţi scurtezi părul, pentru că acest fapt poate duce la creşterea presiunii arteriale, dureri de cap, apariţia unei senzaţii de teamă.

2 decembrie
Este un moment bun pentru o vizită la salonul de coafură. Simţul artistic nu te va da de sminteală. Vei fi în măsură să-ţi inventezi o imagine nouă, dar şi să i-o explici  în mod clar stilistului.

3 decembrie
Tunsoarea făcută astăzi îţi va afecta starea părului. Rişti să pierzi multe fire de păr şi să te alegi cu vârfurile despicate.

4 decembrie
O zi excelentă pentru o vizită la frizerie: tunsoarea făcută astăzi va atrage sănătate și longevitate.

5 decembrie
Coafura din această zi nu va trece neobservată. Noua ta imagine va fi admirată de cei din jur.

6 decembrie
Nu e nevoie să faci ceva cu părul astăzi, lasă-i o pauză. Este o zi nefavorabilă pentru permanent şi îndreptarea părului. Dacă este posibil, nu folosi nici uscătorul de păr.

7 decembrie
Chiar dacă se vor găsi oameni care să te convingă să mergi astăzi la salon, spune-le un „nu” hotărât. Dacă-ţi tai părul, rişti să-ţi tai şi calea spre succes.

8 decembrie
Tăierea părului în această zi îţi poate agrava în mod semnificativ starea de sănătate.
Mai bine abţine-te de la modificări.

9 decembrie
O zi bună pentru o vizită la frizer. Tunsoarea îţi va aduce schimbări în bine atât ca aspect exterior, cât şi în viaţă. În lunile următoare, vei avea schimbări benefice în viața personală și în carieră.

10 decembrie
După tunsoarea din această zi părul va deveni mai subțire. În schimb, va crește încet și îşi va menţine forma pentru un timp mai îndelungat.
E posibil să ţi se schimbe şi culoarea părului – va deveni un pic mai întunecată.

11 decembrie
Astăzi poţi merge la salon cu orice idee, pentru că stilistul va înţelege cu uşurinţă ce anume îţi doreşti şi-ţi va realiza corect intenţia. Nu recurge, totuşi, la schimbări extreme.

12 decembrie
Ziua nu este potrivită pentru tăierea şi vopsirea părului. Aşteaptă o perioadă mai favorabilă.

13 decembrie
O zi nerecomandată pentru tunsoare. Tăierea părului îţi poate diminua energia şi afecta sănătatea. Mai bine treci pe la un magazin de cosmetice naturale şi cumpără-ţi o mască pentru păr sau prepară-ţi acasă o mască din produse naturale.

14 decembrie
Rişti să-ţi deteriorezi părul astăzi, evită vizita la coafor.

15 decembrie
Zi nefavorabilă pentru o tunsoare. Scurtarea părului îţi taie oportunităţile în carieră şi în viaţa personală.

16 decembrie
Astăzi sunt recomandate tratamentele pentru păr. Încearcă o mască din comerţ sau remedii populare. Poţi vizita şi un salon de înfrumusețare pentru asemenea proceduri sau te poţi programa pentru un curs de tratament.

17 decembrie
Vizita la un salon de coafură va avea efecte benefice pentru aspectul tău exterior, dar şi pentru situaţia financiară. Tunsoarea făcută astăzi va atrage în viaţa ta bogăţia şi abundenţa.

18 decembrie
Nu este tocmai cea mai bună zi pentru o vizită la frizerie: îţi pot apărea diverse boli sau dificultăți în unele domenii ale vieții.

19 decembrie
Astăzi sunt deosebit de eficiente măştile pentru păr. Sunt recomandate mai ales cele care conţin ingrediente naturale.

20 decembrie
Sunt puţine şanse ca tunsoarea făcută astăzi să te favorizeze şi să obţii aspectul dorit.

21 decembrie
Potrivit credinţelor orientale, tunsoarea de astăzi poate atrage spirite rele, care, la rândul lor, afectează sănătatea și bunăstarea. Mai bine, amână schimbarea pentru o altă zi.

22 decembrie
Cel mai bine ar fi să nu-ţi scurtezi părul astăzi, pentru că acest lucru poate duce la boală – creşterea tensiunii, dureri de cap, stări de nelinişte şi teamă.

23 decembrie
Tunsoarea din această zi îţi va îmbunătăţi nu doar aspectul fizic, ci şi lumea spirituală. Îţi va spori intuiţia şi ţi se va ascuţi mintea.

24 decembrie
După tunsoarea de astăzi părul îţi va creşte mai repede, va deveni mai des şi va căpăta volum. Dar sunt nerecomandate permanentul şi vopsirea. O coafură sofisticată realizată în această zi va rezista mai puţin timp decât de obicei.

25 decembrie
Tunsoarea îţi asigură un aspect frumos, atrage fericire și beneficii.

26 decembrie
Coafura de azi îţi conferă mai multă atractivitate și-ţi vor apărea şanse fericite.

27 decembrie
Până şi cel mai competent frizer va fi pus în dificultate şi nu va avea priceperea să-ţi realizeze coafura dorită. Rişti să-ţi dai banii pentru un rezultat nu prea bun.

28 decembrie
O zi foarte proastă pentru tunsoare, te poţi îmbolnăvi după tăierea părului. Stai departe de frizerie dacă vrei să-ţi păstrezi sănătatea.

29 decembrie
Îţi tai părul, rişti să-ţi tai norocul. Mai bine îngrijeşte-te de starea părului, fortifică-i structura cu o mască.

30 decembrie
Anulează-ţi mai bine vizita la salon. Rişti să te întorci acasă cu dureri de cap și nemulţumiri provocate de noua coafură.

31 decembrie
Coafează-te pentru Revelion după ora 8 seara, cel mai bine, când influenţa Lunii este benefică.
Abţine-te de la experimente. Mai bine piaptănă-te ca de obicei sau tunde-te şi coafează-te într-un mod pe care l-ai mai încercat.

Traducere şi adaptare după Rambler.ru
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!