Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Răul care se ascunde sub chipul unui bine

Publicat 06:18 | 25 dec. 2012 // Opinii, Racursiu, Spiritualitate // 1.351 vizualizări

Scopuri şi mijloace
CrucePaul Siladi

Machiavelli este cunoscut mai ales pentru afirmaţia „scopul scuză mijloacele”.

Lipsită de context şi de nuanţe, ideea a făcut carieră. Am auzit-o nu o dată, în cele mai variate locuri, pentru a scuza ori a acoperi cine ştie ce răutăţi sau nedreptăţi făcute în speranţa unui bine mai mare.

Creştinismul autentic este cu totul străin de un asemenea gând. Arhimandritul Sofronie Saharov, când vorbeşte despre bine şi rău în învăţătura stareţului Siluan, este suficient de limpede în acest sens.

Pentru a putea însă deconstrui ideea pusă în cârca lui Machiavelli trebuie să înţelegem mecanismul general de disimulare a răului.

În mod obişnuit nimeni nu face răul ca pe un rău, nu caută răul în sine, ci de fiecare dată este vizat un bine oarecare. Răul aşadar nu apare decât în rare cazuri în toată goliciunea lui, în general este ascuns sub chipul unui bine pe care îl parazitează.

„Răul se înfăţişează întotdeauna şi în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitivă, şi prin această latură îl seduce pe om. Răul încearcă să-i prezinte omului aspectul său pozitiv drept un scop atât de important, încât pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise”.

Răul pentru a fi eficient are nevoie să înşele cumva, să se disimuleze. Răul nu poate exista fără binele sub chipul căruia se prezintă pentru ca apoi să îl batjocorească.
Răul are nevoie cel puţin de iluzia binelui, în vreme ce în ordinea duhovnicească „binele nu are nevoie de rău pentru a se realiza; de aceea unde se recurge la mijloace rele – răutate, violenţă, minciună – acolo începe un tărâm străin de Duhul lui Hristos.
Binele nu poate fi atins prin mijloace rele şi scopul nu scuză mijloacele„, afirmă tranşant părintele Sofronie Saharov.

Rezultatul acţiunilor umane se aseamănă nu atât cu scopul iniţial propus, cât cu mijloacele folosite pentru atingerea lui. Acestea sunt cele care modelează chipul final al oricărui demers.

Binele aduce după sine bine, iar răul aduce inevitabil rău pe termen lung.
Încă o dată, rezultatul nu este altceva decât oglinda mijloacelor folosite pentru punerea în practică a unei intenţii.
Oricare ar fi ea.
În această perspectivă zicala „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii” se dovedeşte cât se poate de adevărată.
Intenţii bune irosite uneori din neputinţă şi de prea multe ori din pricina felului prost în care au fost puse în aplicare.
Până la urmă acesta este chipul eşecurilor istorice din secolul XX, cel înecat în sânge.
Şi poate că cel mai elocvent, dintre toate ratările imense ale ultimului secol, este comunismul, despre ale cărui intenţii bune există şi astăzi tentaţia de a se vorbi, iar atunci milioanele de victime devin doar „pagube colaterale”.

Din aceeaşi specie a mijloacelor aparent utile, care apoi malformează definitiv rezultatul, este compromisul. Practicat cu asiduitate, mai ales în vremuri de represiune, a devenit aproape un reflex românesc şi nu numai, ascuns adesea după cuvintele: „facem noi să fie bine!”
Dar aceasta este deja o altă temă.

Sursa: Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!