Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi (I parte)

Publicat 00:29 | 22 ian. 2013 // Cultură, Geopolitică, Interviu, Mapamond, România // 1.630 vizualizări

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Viorel Patrichi: Românii, la fel ca toți europenii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toți, chiar dacă nu toți ne îngăduim timpul să conștientizăm acest dezastru. Antiselecţia este în curs şi provoacă efecte de lungă durată. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru a face față experimentelor servite de campionii globalizării.
Nu toți europenii vor să devină „sat mondial” și se pregătesc să riposteze. Înainte de Crăciun, Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles: „Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Rurale din țara vecină. Ungurii își conservă spațiul panonic, cucerit târziu, în timp ce noi ne înstrăinăm pământurile. Și e doar un aspect.
Am căutat un om care să-mi explice acest fenomen. Un om despre care istoricul Florin Constantiniu spunea că, dacă ar fi să intre vreodată într-un partid politic, ar merge numai alături de Mircea Druc…
L-am sunat deci pe Mircea Druc, primul șef de guvern anticomunist de la Chișinău, un excelent cunoscător al teoriilor antropologice și al realităților actuale din tot spațiul euro-asiatic şi nu numai.
Când a auzit ce vreau, s-a oţărât: „Adică „să stăm” şi „să vorbim”, două activităţi din care nu iese nimic. Pentru doi idealişti care vor să pună lumea la cale. Mie îmi place constatarea zen: „Cine ştie nu vorbeşte, iar cine vorbeşte nu ştie”… “
După mai multe replici țâfnoase, l-am convins totuşi pe Mircea Druc să stăm de vorbă. 

– Domnule Mircea Druc, trecem printr-o perioadă specială din istoria eroziunii naţiunilor, fenomen provocat de globalizare. Un fenomen promovat de trusturile transnaţionale, care şi-au impus astfel interesele pentru libera circulaţie a capitalurilor. Sigur că, destul de frecvent, beneficiar este şi omul de rând. El se bucură că poate deveni cetăţeanul Terrei: poate circula liber, studiază unde poate, munceşte pentru el sau îşi deschide afaceri proprii, dacă reuşeşte. Nimic nu pare mai atractiv. Unii chiar gândesc că aşa e bine şi li se pare normal să plece oriunde pentru propriul confort.
Dacă urmărim lucrurile însă mai atent, efectul fenomenului asupra statului naţional este dezastruos. Şi atunci, apar concepte geostrategice noi, care, practic, ajută tocmai globalizarea şi subminarea statului naţional. Concepte care sprijină tot trusturile transnaţionale, ameninţând capacitatea de supravieţuire economică a statului-naţiune. Ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană cu statele, altădată prospere, şi care deja nu mai pot să-şi plătească salariile, pensiile, alocaţiile sociale, este edificator pentru tendinţa acestui fenomen extrem de nociv.
Ce Destin mai are naţiunea astăzi, în secolul al XXI-lea şi ce noi provocări vor mai fi pentru statul-naţiune în Europa?

– Acest diagnostic este relativ corect. Asta rezultă „când corporaţiile conduc lumea”. Teza lui David Korten este greu de combătut. Cred că marile corporaţii transnaţionale se comportă ca nişte celule canceroase şi vor împărtăşi destinul acestora.

– Da, dar organismul viu poate să moară.

– Celulele canceroase se dezvoltă egoist într-un organism şi uită de întregul armonios. Noi, doar noi! Până moare organismul şi atunci mor şi ele. Dacă dinozaurii economiei corporatiste globale distrug statele (nu numai statele-naţiune se află în pericol), vor pieri.

– Când m-am referit la statul naţional, m-am gândit că se creează iluzia că, în locul statului naţional, se poate constitui o structură suprastatală, tot cu funcţiile unui stat, ca Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică, în care sigur că statul naţional nu-şi mai are niciun rost şi funcţiile lui sunt preluate de această nouă structură geostrategică, unde se apără drepturile individuale, nu drepturile naţionale, etnice. În plină criză, ne vor convinge că numai transferul suveranităţii spre un centru unic de comandă ne mai poate salva. Şi toată lumea e fericită.

– Aşa a fost şi aşa va fi. Imperiul Roman, Imperiul Austro-ungar, Imperiul Otoman, Uniunea Sovietică au dispărut la fel. Tot pe valul unei mari cotituri istorice, s-a creat Uniunea Europeană şi vor mai veni şi alte suprastructuri care, prin definiţie, se nasc şi mor.

„Brandul Dacia Felix” era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi

– Credeţi că ne aflăm iarăşi în faţa unui experiment artificial, care nu are legătură cu natura dezvoltării societăţii umane?

– În sensul pozitiv al cuvântului, este vorba de forme inventate. Şi cei care au făcut Uniunea Sovietică poate credeau sincer în asemenea proiect. Aveau şi principii meschine, ascunse pentru înţelegerea oamenilor obişnuiţi, dar şi viziuni sincere: credeau că „paradisul terestru” este un model viabil.
Uniunea Sovietică a exacerbat politicul, care trebuia să fie pe prim plan, ignorând economicul şi psihicul. Uniunea Europeană ignoră psihicul şi politica naţională, dar pune pe prim plan economicul. Şi acest model este eronat. Vor apărea forme de rezistenţă etnopsihologică. Problemele naţionale nu dispar, oricât de prosperă ar fi ţara. Norvegia este o naţiune de invidiat şi tocmai acolo a avut loc un fenomen extrem.
Uniunea Europeană nu este o noutate. Şi cei care au construit Imperiul Roman credeau că realizarea lor este culmea civilizaţiei umane. S-a prăbuşit. Imperiul Britanic, Imperiul Francez erau idei frumoase şi s-au dezagregat. Ce putea fi mai frumos în materie de civilizaţie inedită, decât Dacia Felix? Ţara cea mai fericită într-o lume decadentă a Imperiului Roman, care era oricum construcţia perfectă a lumii antice. „Brandul Dacia Felix” era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi. Nu dacii au creat conceptul. De ce nu au fost percepute similar şi alte spaţii acaparate de Imperiul Roman: Britania Felix, Palestina Felix, Iberia Felix?
Imperiul Roman a găsit soluţia salvării sale temporare: aurul şi argintul Daciei. Celelalte provincii fuseseră complet epuizate. Dar, afară de criza financiară, imperiul mai avea un punct nevralgic: după ce a înăbuşit revolta iudaică, toţi creştinii, în loc să rămână pe loc, s-au înghesuit în catacombele din Roma. Capitala imperiului se sufoca din cauza veneticilor. Imigranţii de astăzi. Şi a venit ideea genială: Vreţi să nu vă mai persecute nimeni, vreţi libertate religioasă? Atunci mergeţi în urma trupelor spre Dacia Felix. Aşa a apărut prima naţiune creştină, cea a românilor. Acesta a fost primul şi cel mai mare genocid din istorie. Şi genocidul dacilor s-a repetat necruţător. Că aşa este istoria.

– Chiar e plauzibil un asemenea scenariu?

Dacă nu e plauzibil, de ce mă mai întrebaţi? Eu spun ce gândesc. Unde au dispărut primii creştini evrei? S-au volatilizat? Peste 1400 de ani, popoarele de pe continentul american au trecut exact prin acelaşi procedeu ca dacii pe timpul romanilor. Tot pentru aur. După Reconquista, când i-au aruncat peste mare pe mauri, Spania nu mai avea rezerve de aur şi argint. Colapsul economic părea inevitabil. Şi parcă l-a trimis Dumnezeu pe Columb, care a promis că va găsi aur. Şi a găsit. Aşa au apărut şi celelalte imperii, pe acelaşi concept salvator. În prezent se clatină dolarul şi din nou se caută aurul şi argintul.

– Acum unde mai găsim aur?

– Mai avem la Roşia Montana, de unde şi publicitatea extrem de agresivă. Vor lua tot ce a mai rămas de la alţii…

Şi Uniunea Europeană dă semne de epuizare

– Consensul pe care s-a bazat Comunitatea Europeană, ca un nou concept geostrategic, e posibil să nu reziste în plină criză economică mondială după delegarea suveranităţilor?

– Lucrurile se repetă. Plutocraţia a distrus Europa prin cele două războaie mondiale. Şi din nou întrebarea: ce facem? Un ziarist italian, Benito Mussolini, aflat pe front, a inventat un model: fascismul. Un alt ostaş, voluntar austriac, Adolf Hitler, îndurând ororile tranşeelor, a vrut să salveze şi el omenirea: a inventat nazismul. Un evreu şi doi ruşi au inventat şi ei ceva: bolşevismul. Toate s-au epuizat. Şi Uniunea Europeană dă semne de epuizare. Conceptul care stă la baza Uniunii Europene este la fel de frumos şi de romantic ca idealul de construcţie a Uniunii Sovietice, care avea cea mai perfectă constituţie din istorie. Panait Istrati, la început, chiar credea într-o asemenea utopie.

– Una este să crezi în hârtia scrisă şi altceva este fenomenul real.

– Sigur. Acum ne aflăm într-o etapă istorică în care intervin mai mulţi factori, nu numai sociali, nu numai politici sau economici. Apar până şi elemente cosmice noi…

Mircea-Druc– Asistăm la o oboseală generalizată a lumii contemporane?

– Este o epuizare. S-ar putea să intervină ceva. Ştiu puţin, din lecturi, despre starea de spirit a societăţilor pre-columbiene. Aveau aur mai mult decât toată Europa luată la un loc. Erau însă osificate în civilizaţia lor. Se temeau, credeau şi aşteptau că va veni cineva din ceruri să-i pedepsească sau să-i salveze. Şi au apărut europenii: bărboşi, călare pe cai – nişte centauri! I-au speriat cu arme de foc, cu alcool şi câini, lucruri nemaivăzute până atunci. „Zeii” debarcaţi i-au derutat într-atât, încât, la început, nu opuneau nicio rezistenţă. Acum se poate produce un fenomen cosmic, ceea ce ar putea duce la un final similar cu dispariţia dinozaurilor. Sau poate să apară un contact extraterestru, care nu este exclus. Şi ceva se va schimba din nou. Este necesară şi posibilă o schimbare radicală. Care nu este intrinsecă, politică. Ea urmează să vină din exterior.

– De unde?

– Din cosmos.

– Nu găsim remediul în lumea noastră concretă?

– Cine să ofere o nouă paradigmă? Sindicatele? Partidele politice? Elitele? Societatea civilă? De unde să vină acest imbold, această străluminare, această clarificare pentru schimbare? Am crezut în pluralismul de idei. Cât de naivi eram cu două decenii în urmă! S-a consumat şi acest concept.

A consemnat Viorel Patrichi

Continuarea: Codul genetic al unei naţiuni – spaţiul, limba şi dorinţa de libertate. Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării (II)

Elldor.Info

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!