Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Cine sunt îngerii şi cine sunt diavolul şi demonii

Publicat 23:47 | 23 feb. 2013 // Racursiu, Spiritualitate // 1.540 vizualizări

Arhanghelii-Mihail-GavriilSf. Ioan Damaschin:

Despre îngeri

(Dumnezeu) El este făcătorul şi creatorul îngerilor; El i-a adus de la neexistenţă la existenţă şi i-a zidit după propriul Lui chip, o natură necorporală, un fel de duh şi de foc imaterial, după cum spune dumnezeiescul David: „Cel care face pe îngerii Lui duhuri şi pe slugile Lui pară de foc”.

Prin aceste cuvinte arată că ei sunt uşori, arzători, calzi, străbătători, grabnici spre dorul de Dumnezeu şi slujirea Lui, îndreptaţi spre cele de sus şi liberi de orice gând material.

Aşadar, îngerul este o fiinţă spirituală, veşnic mişcătoare, liberă, necorporală; slujeşte lui Dumnezeu şi a primit în firea lui nemurirea în har.

Care este, însă, natura şi definiţia fiinţei lui, numai ziditorul o ştie. Se spune că este necorporal şi imaterial în raport cu noi, deoarece tot ceea ce se pune în comparaţie cu Dumnezeu, singurul incomparabil, este grosolan şi material. Numai Dumnezeirea este în realitate imaterială şi necorporală.

Aşadar, îngerul are o fire raţională, spirituală, liberă şi schimbătoare în felul de a gândi sau de a voi, căci tot ceea ce este creat este schimbător.

Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este raţional este şi liber.
Aşadar, pentru că îngerul are o fire raţională şi spirituală, este liber; iar pentru că este creat şi schimbător, are facultatea de a rămâne şi a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău (cazul îngerilor căzuţi – n.n.).

Îngerul este incapabil de pocăinţă, pentru că este necorporal. Omul, însă, din pricina slăbiciunii corpului are parte de pocăinţă.

Îngerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har, căci tot ceea ce are început are şi sfârşit potrivit naturii lui.
Numai Dumnezeu este veşnic, dar mai degrabă este mai presus de veşnicie. Căci cel care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului.
Îngerii sunt lumini spirituale secundare, care îşi au luminarea din lumina primară fără de început. Nu au nevoie de limbă şi de auz, ci transmit unii altora propriile lor gânduri şi hotărâri fără să rostească cuvânt.

Toţi îngerii au fost zidiţi prin Cuvânt şi au fost desăvârşiţi de Sfântul Duh prin sfinţire, participând la luminare şi la har în măsura vredniciei şi rangului lor.

Îngerii sunt circumscrişi, căci atunci când sunt în cer nu sunt pe pământ şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ nu rămân şi în cer. Nu sunt limitaţi de pereţi, de uşi, de încuietori şi de peceţi, căci sunt nelimitaţi.

Eu spun nelimitaţi. Cu toate acestea ei nu apar aşa cum sunt celor vrednici, cărora Dumnzeu va voi ca ei să se arate, ci sub o formă oarecare, în aşa fel încât să-i poată vedea aceia cărora li se arată.

Nelimitat însă, prin fire şi în sensul propriu al cuvântului, este numai cel nezidit, căci toată zidirea este limitată de Dumnezeu, care a zidit-o.

ArhangheliiEi au din afară sfinţenia fiinţei lor, de la Duhul. Au, prin harul dumnezeiesc, darul profeţiei. Nu au trebuinţă de căsătorie, căci nu sunt muritori.
Fiind spirite, ei sunt în locuri spirituale. Nu sunt circumscrişi în felul celor corporale, natura lor nu are o formă trupească şi nici nu au cele trei dimensiuni, ci sunt prezenţi în chip spiritual şi activează acolo unde li s-ar porunci; cu toate acestea ei nu pot să fie şi să activeze simultan în două locuri deosebite.

Nu ştim dacă fiinţa lor este aceeaşi sau se deosebeşte a unora de a altora. Numai Dumnezeu, care i-a făcut, ştie, El care ştie toate. Se deosebesc însă unii de alţii prin luminare şi prin rang, fie că au rangul potrivit gradului de luminare, fie că participă luminării potrivit rangului în care sunt; ei se luminează reciproc potrivit superiorităţii rangului sau firii.

Este, însă, evident, că cei care sunt mai sus împărtăşesc celor mai de jos luminarea şi cunoştinţa.

Îngerii sunt puternici şi gata spre a îndeplini voinţa divină. Prin iuţeala firii lor se găsesc îndată pretutindeni unde ar porunci învoirea dumnezeiască.

Ei păzesc părţile pământului. Sunt înainte stătătorii neamurilor şi ai locurilor, după cum au fost orânduiţi de creator. Ne conduc şi ne ajută în lucrurile noastre.
Negreşit, potrivit voinţei şi poruncii dumnezeieşti, ei sunt superiori nouă şi stau totdeauna împrejurul lui Dumnezeu.

Ei se înclină greu spre rău, dar nu sunt neînclinaţi. Acum, însă, au ajuns neînclinaţi, nu din pricina firii lor, ci prin har şi prin stăruinţa în unicul bine.
Văd pe Dumnezeu atât cât le este cu putinţă şi aceasta este hrana lor.

Sunt mai presus de noi, pentru că sunt necorporali şi liberi de orice pasiune trupească; cu toate acestea nu sunt impasibili, căci numai Dumnezeirea este impasibilă.
Iau forma pe care le-ar porunci-o Stăpânul Dumnezeu şi astfel se arată oamenilor şi le revelează tainele dumnezeieşti.
Locuiesc în cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei lui dumnezeieşti.

Prea Sfântul şi prea sfinţitul şi marele teolog Dionisie Areopagitul spune că toată teologia, adică Sfânta Scriptură ne indică 9 fiinţe cereşti.
Dumnezeiescul învăţător le împarte pe acestea în trei cete de câte trei.
El spune că cea dintâi ceată este aceea care se află totdeauna lângă Dumnezeu şi, potrivit predaniei, este unită de aproape şi nemijlocit cu Dumnezeu.
Aceasta este ceata Serafimilor cu şase aripi, a Heruvimilor cu mulţi ochi şi a Tronurilor celor prea sfinte.
A doua ceată este ceata Domniilor, a Puterilor şi a Stăpânirilor.
A treia ceată şi cea din urmă, a Începătoriilor, a Arhanghelilor şi a Îngerilor.

Unii spun că îngerii s-au făcut înaintea oricărei făpturi, după cum spune Grigore Teologul: „La început Dumnezeu gândeşte puterile îngereşti şi cereşti şi gândul Lui s-a făcut faptă”.
Alţii spun că s-au făcut după ce s-a creat primul cer.
Toţi, însă, mărturisesc că s-au făcut înainte de plăsmuirea omului.
Dar eu sunt de părerea lui Grigore Teologul. Căci trebuia să fie zidită mai întâi fiinţa spirituală şi apoi cea sensibilă şi în urmă, din cele două, însuşi omul.

Dar toţi care spun că îngerii sunt creatorii vreunei fiinţe, aceştia sunt gura tatălui lor, diavolul.
Căci îngerii, fiind creaturi, nu sunt creatori.
Făcătorul, proneitorul şi ţiitorul tuturora este Dumnezeu, singurul nezidit, cel lăudat şi slăvit în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.

Despre diavol şi demoni

Dintre aceste puteri îngereşti, înainte stătătorul cetei terestre, căruia Dumnezeu i-a încredinţat păzirea pământului, nu a fost făcut rău prin natură, ci a fost bun, a fost făcut pentru bine şi nu avea în el de la creator nici cea mai mică urmă de răutate; cu toate acestea n-a suferit luminarea şi cinstea pe care creatorul i-a dăruit-o, ci, prin voinţa lui liberă, s-a îndreptat de la starea sa naturală la o stare contra naturii sale şi s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut, voind să se împotrivească Lui.
El este cel dintâi care s-a depărtat de bine şi a căzut în rău.

Răul nu este nimic altceva decât lipsa binelui, după cum şi întunericul este lipsa luminii. Căci binele este lumina spirituală; în chip asemănător şi răul este întuneric spiritual.

Lumina deci, fiind creată de creator, a fost bună căci „Dumnezeu a văzut toate câte a făcut şi iată foarte bune”, dar a ajuns întuneric prin voinţa sa liberă.

Mulţimea nenumărată de îngeri aşezaţi sub el s-a dezlipit, i-a urmat lui şi a căzut împreună cu el. Aşadar, cu toate că erau de aceeaşi natură cu îngerii, totuşi au devenit răi, înclinându-şi de bunăvoie voinţa lor de la bine spre rău.

Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov şi după cum este scris în Evanghelii despre porci.
Dar o dată ce Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă şi iau forma pe care o vor după fantezia lor.

Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea proorocesc, îngerii proorocesc pentru că Dumnezeu le revelează şi le porunceşte să proorocească. Pentru aceea se realizează toate câte spun ei.
Dar şi demonii proorocesc: uneori pentru că văd cele ce se întâmplă departe, alteori prin conjectură.
Pentru aceea de multe ori mint şi nu trebuiesc crezuţi, chiar dacă uneori spun adevărul, în chipul în care am arătat. Ei cunosc şi Scripturile.

Toată răutatea şi patimile necurate au fost născocite de ei. Li s-a îngăduit să ispitească pe om, dar nu au putere să forţeze pe cineva. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o primi.
Pentru acest motiv s-a pregătit diavolului şi demonilor lui şi celor care îl urmează, focul nestins şi pedeapsa veşnică.

Dar trebuie să se ştie că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinţei, după cum nu o au nici oamenii după moarte.

(„Sf. Ioan Damaschin – Dogmatica”, Ed. Apologeticum, 2004, trad: Pr. D. Fecioru)

Sf. Ioan Damaschin, ultimul părinte bisericesc, s-a născut în Damasc – de aici şi numele de Damaschin – la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului VII, într-o familie nobilă şi bogată, care se găsea în fruntea administraţiei fiscale a Siriei încă de la începutul secolului VII.

Diavolul era responsabil de păzirea Pământului, înainte de cădere

Îngerul care te întâmpină pe pragul morții

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!