Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Fudulia, Revoluția și Averea (1)

Publicat 15:15 | 05 feb. 2013 // Mapamond, România // 1.215 vizualizări
Victor Chivu. Foto: Viorel Patrichi

Victor Chivu. Foto: Viorel Patrichi

Viorel Patrichi

Trecând prin satul Conțești de Giurgiu, am cunoscut un personaj fabulos, un român specific pentru perioada tranziției spre orice. Fiindcă Victor Chivu este și revoluționar pe cont propriu, și om de acțiune, și român autentic din sudul bătut de soarele patriei. Acum a ajuns un adevărat boier, adică, în termeni actuali, un fermier înstărit.

Avertizez că textul nu trebuie citit de oamenii cu nas subțire. Cei slabi de înger să se țină departe. Derbedeii să nu-și piardă vremea fiindcă nu este un text pentru maniaci.

Eram curios să știu cum a pornit Victor Chivu în afacerile lui. Și mai ales care este formula magică pentru îmbogățire, unde este puterea unui om avut. Cum spuneau poveștile noastre de demult despre locul în care zmeii își păstrau puterile.

„Am prins un glonț în căpățână“

Victor-Chivu-Contesti-Teleorman-tlf„Am început cu o vițică pe care mi-a dat-o tata. Aici, în Conțești. Lucram la Mașini Unelte, la un laborator C.T.C. Acolo m-a prins decembrie 1989 și am ieșit la revoluție ca tot românul.
Și la baricada de la Intercontinental am prins un glonț în căpățână în 21 decembrie. Eram cu vecinul meu de casă, Dan Iosif, fie-i țărâna ușoară. Locuiam atunci pe Pantelimon, lângă cimitirul armenesc. Ne-am găsit la Intercontinental cu Romeo Raicu, Radu Silaghi, Răzvan Toader, care acum e director general la IMM-uri, în Ministerul Economiei, cu Dincă Gogoșaru. Fusesem la mitingul din 21 decembrie. Înainte să înceapă, am plecat pentru că aveam soția internată cu unul din copii. Era foarte grav. Pe la 1 noaptea, l-am luat pe un om împușcat și l-am dus la Spitalul Colțea. De fapt, era mort. “Vedeți, poate trăiește!”, i-am spus doctorului. “N-auzi, bă, că e mort?!” “Poate trăiește…” “Bă, n-auzi că e mort? Uite că și tu ai sânge pe față…”
Și m-a luat de cap și m-a pus în fața oglinzii. Pe partea dreaptă aveam numai sânge. Ricoșase un glonț în cap. Mi-a pus câteva copci și a venit cineva de la Camera de Gardă, care a spus că la intrare a venit Securitatea cu Miliția și-i leagă pe toți cei veniți. “Dacă mă prind ăștia pe-aici, am dat de belea…” Am spart geamul și am sărit pe burlan. S-a rupt burlanul cu mine și am căzut de pe la 2-3 metri înălțime. Șontâc-șontâc, am ieșit pe lângă biserică. Îmi spărsesem piciorul în țepușele de la gard. A venit un milițian pe la spate și mi-a tras un pulan în cap de am crezut că mi-a despicat țeasta. După care m-am dus spre casă. Celălalt copil era încuiat în casă. Dimineață m-am dus la fabrică.

„Am urcat în Sala Tronului”

Dar de ce a ieșit Victor Chivu (la fel ca mine) în stradă pe 21 decembrie seara? Eu nu am fost la miting, el nu l-a ratat, pe urmă neagă. „M-am dus la miting. Când am ajuns la spital, am aflat de la o colegă tot ce s-a întâmplat la miting, că au dat cu bombe, că oamenii s-au călcat în picioare. Pe 22 decembrie dimineață, am ieșit cu fabrica în coloană, cu “23 August”, “Republica”. Am intrat în Comitetul Central. Își împărțeau funcțiile deja. Era și un amic de-al meu acolo, care a fost și ministru de Interne… trei zile. Marian Gostan.
Am plecat de la CC. S-a tras în Sala Palatului. M-am dus acolo, i-am luat pe unii răniți care erau și puțin piliți. Se urcaseră sus pe clădirea Palatului Regal. Erau cu steagul pe-acolo și cei de jos au tras în ei că erau “teroriști”. L-am găsit pe unul în sala tronului și dădea cu o rangă în basoreliefuri. “Ia uite cum trăiau boierii!” “Ce boieri, mă, ești tâmpit? Aici a fost regele.” Când să cobor scările, îl văd pe unul umflat. “Mă, tu ai furat…” Avea vreo 3-4 ceasuri furate și l-am dat pe mâna militarilor. L-au dat la televizor pe urmă cum a furat.
Am coborât de la sala tronului și m-am suit pe un TAB. Erau 5 TAB-uri, veniseră la CC, pe urmă au fost îndrumate către Televiziune. Ne-am oprit la Palatul Victoria și îl căutau pe ofițerul de contrainformații prin clădire. M-am dus de nebun după el. Ceilalți veneau după mine. Aveam arma de la Comitetul Central. Acolo a fost o mare greșeală că s-au dat arme la civili. Unii aveau, alții nu aveau buletine. “Lasă, domne, că pe ăsta îl cunosc eu…” O harababură. Cei care au dat arme la civili trebuiau căutați și trași la răspundere.
Probabil că așa a fost gândită…”
Victor Chivu nu se gândea pe-atunci la simulatoarele puse tot de militari pentru diversiune. Și pentru autodiversiune…
“Când vezi cum cad oamenii pe lângă tine, nu mai crezi în simulatoare. A fost o degringoladă. Apăruseră filmele cu teroriști, cu Rambo”.

În buncărul lui Ion Antonescu

Încărcătorul plin îi dădea puteri nebănuite. În acele zile, până și eu simțeam nevoia să trag în copaci prin pădurea Băneasa. De aceea, pentru a bloca orice tentație, nu am băgat cartuș pe țeavă niciodată. Nu știam că tartorul diversiunii era în altă parte, nu în pădure. Probabil că nici viitorul boier nu știa…
„Am controlat tot Ministerul de Externe. Am urcat la etajul patru, mergeam pe vine, cu automatul în mână. Când să fac la dreapta după colț, era o platbandă de paratrăsnet ridicată, mi s-a desprins talpa de la pantofi și m-am împiedicat. Am ajuns pe burtă de nevoie și chiar atunci s-a tras pe unde eram eu. Era pe 22 decembrie, pe la ora 21.30. M-am dus la subsol și am intrat singur. Nu a venit nimeni cu mine. Am intrat în buncărul în care a stat mareșalul Antonescu, atunci când a dat ordinul să-i atace pe legionari. Erau două tunele. Nu am mers până la capăt. Nu mi-era frică. Un tunel ducea spre Muzeul Țăranului Român, altul spre stânga, probabil spre metrou. Avea cam 1,70 înălțime, era rotund, luminat și avea mult praf. Nu erau urme. M-am întors. Aveau cantină, dușuri, grup sanitar, cabinet medical. Erau trei intrări: în stânga era intrarea Ministerului Afacerilor Externe, la mijloc era o grupă de la Direcția a V-a de pază. I-am baricadat acolo, le-am pus armele în niște dulapuri pe care le-am sigilat. Erau conduși de maiorul Ivan. L-am întâlnit peste vreo 10 ani. Era în paza prezidențială. “Ce inspirație ai avut că ne-ai luat armele. Dacă ne mai găseau și cu arme…” Fusese 4 luni închis și apoi dat la o secție de poliție din Chitila. Până s-au calmat lucrurile. Era colonel când l-am reîntâlnit.
Un puști de vreo 22 de ani striga în fața clădirii că a văzut teroriști. Era cam agitat și avea un kalașnikov. “Stai să te-nvăț eu cum să folosești arma dacă zici că nu ai făcut armata… Uite aici iei linia de ochire…” I-am tras siguranța în jos la armă și i-am luat-o. “Arma mea… am luat-o pe buletin… ești terorist!” “Pleacă, mă, de-aici de nebun! Nu trebuie să pui tu mâna pe armă…”
Peste vreo două-trei ore, mă duc la Guvern în față, acolo unde stă poliția de pază. Se strânseseră mulți acolo. Ce s-a întâmplat? Cel căruia-i luasem eu arma făcuse o criză de epilepsie. Ce făcea dacă avea arma pe foc automat și îl apucau crizele?
S-a tras în Guvern din blocurile din stânga.”

“Atunci am rămas râncaci”

Victor văzuse și el urmele de gloanțe pe fațada Guvernului. Povestește sacadat și uneori își așază mustața care i se zburlește. Știe ea de ce. “S-a tras din blocul în care era Țiriac, unde era discoteca Why Not. M-am dus acolo de nebun și am găsit tuburi de cartușe pe 24 decembrie.
M-am dus pe clădirea de unde s-a tras. Lângă o aerisire, era o cadă veche din fontă. M-am ascuns după ea și ricoșau gloanțele de ziceam că nu mai ies de-acolo. Le-am spus celor de jos că am să mă ridic și am să le spun că nu e nimic. Un dobitoc de milițian care era acolo le-a spus celor cu TAB-urile că dacă văd pe cineva pe sus să-l mitralieze. Norocul meu a fost că nu m-am ridicat atunci. Mitralierele de pe TAB erau îndreptate spre terasa de sus, unde trebuia să ies eu.
Pe 29 decembrie, s-a tras în Spitalul Grigore Alexandrescu și m-am dus acolo. Soția mea fusese internată acolo cu copilul. Am luat niște băieți cu armele și am plecat la spital, am făcut o grupă de pază acolo. Le-am luat numele, buletinul, seria de armă. Erau din fabrici și i-am anunțat pe directorii lor că se află acolo, la Spitalul Grigore Alexandrescu, apărăm spitalul, le-am spus ce arme aveau, seria, câte cartușe. Nu aveau voie să tragă, numai dacă venea cineva să-i atace. Pe la 4.30 dimineața, cineva a tras în mine din blocul de vizavi de spital. A tras cu două arme: una cu lunetă. M-a strigat cineva și am întors capul. În acel moment am simțit ca un fâșâit pe lângă guler. A doua zi, când s-au dus oamenii să vadă unde am fost împușcat, au găsit o gaură în perete. Ieșeau tramvaiele de la Depoul “Ilie Pintile”. Am fugit și în acel moment, a tras trei rafale. Un glonț mi-a trecut pe sub artera femurală, al doilea mi s-a oprit deasupra arterei femurale în os, iar al treilea mi s-a oprit în bazin.
Am stat internat în Spitalul Grigore Alexandrescu 51 de zile. Era secție pentru împușcați. Am dat în mintea copiilor, de-asta m-am dus, ar putea spune unii.
Am simțit ca o arsură și nu mi-am pierdut cunoștința. Al doilea și al treilea glonț nu au mai avut puterea să mai străbată osul fiindcă ar fi trecut prin crengile copacilor. De aceea, nu mi-au afectat oasele. Dacă trecea glonțul prin bazin, îmi spărgea organele interne, ajungeam la anus contra naturii.
Am stat apoi 187 de zile într-un spital din Benevento, mai jos de Napoli. Când am plecat în Italia, eram umflat. Făcusem septicemie. Puroiul coborâse și mi-a afectat un testicul pe care italienii mi l-au scos. Am rămas râncaci, cum se spunea. M-am întors cu unul între picioare și cu unul în borcanul cu formol. Eu stau pe Bulevardul Decebal, cum intri. Dar mi-am făcut casă la Cernica și, într-o bună zi, am golit sertarele. Mi-am găsit și borcanul cu testiculu. Nevastă-mea mi-a dat cu cotul când s-a întors, din greșeală, și mi-a căzut borcanul. Avea o cățelușă Pufy care s-a repezit să muște testiculul. I-am dat un picior sub coadă. Fire-ai a dracu! Nevastă-mea s-a supărat rău, că ținea la Pufy. “Ce, ești nebun?” “Tu nu vezi că cățaua îmi mănâncă coiu?”, zic eu. M-am dus la Spitalul „Victor Babeș”, mi-am făcut rost de formol și l-am păstrat. Îl am acasă.
“Bă Victore, mai poți, bă?”, mă tot întreabă câte-un nebun. “Fut mai tare ca înainte! Îi dau în freză de jar mănâncă nevastă-mea…”
Povestea vorbei. Merge unul la doctor. Dom doctor, m-am însurat. Foarte bine. Da, da nu-mi merge jucăria, mă lasă nevasta. Il controlează doctorul la testicule. Da, zice, totu-i în regulă. Și jart! taie unul. Ce-ați făcut, domnu doctor, m-ați nenorocit de tot! Dă-i drumu acasă! Peste 5-6 luni, vine ăsta din nou la spital. Dom doctor, mă lasă nevasta! Ce vrei să-ți mai fac, mă? Tot nu merge? Nu, acu merge prea tare. Cum o prind pe nevastă-mea, o cotocesc peste tot, îi dau în freză de nu se poate. Atunci e bine, bă. Dă-i drumu-acasă! Dom doctor, dar pentru cultura mea generală. Cum dracu, atunci cu două nu mergea, iar acum cu unu, cum o prind pe nevastă-mea, o cotocesc de-o ia zăpăceala? Bă, atunci când aveai două, se lăsau unul pe altul…
Un frate al doctorului italian era viceprimar într-o comună, tatăl lui era șeful poliției. Viceprimarul mă plimba cu motocicleta printre lanuri. Erau drumuri asfaltate între lanuri. Nu mai văzusema așa ceva.
M-am întors în România și am avut piciorul de trei ori în ghips – în total, 135 de zile. Îmi sărea piciorul din genunchi. M-au internat de două ori la neurochirurgie – alte 79 de zile. Ca să constate că era de la glontele ricoșat în cap în partea dreaptă, îmi afecta partea stângă. Pe 17 septembrie 1991, m-au pensionat.”

Fudulia, Revoluția și Averea (2)

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!