Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Anatol Şalaru are dreptate: Uleiul de măsline ajută la slăbit

Publicat 14:31 | 19 apr. 2013 // Elldorscop, Radar, Sănătate, Ştiinţă // 1.533 vizualizări

Bottle of olive oil and olives.Uleiul de măsline dă senzaţia de saţietate după ce este consumat. Astfel, ajută la slăbit.

Concluzia le aparţine cercetătorilor germani de la Universitatea din Munchen şi celor austrieci de la Universitatea din Viena, semnalează Gandul.info.

În cadrul unui studiu, câţiva voluntari au consumat zilnic, timp de trei luni, o porţie de iaurt slab, la care s-a adăugat puţină grăsime (unt, untură, ulei de rapiţă sau ulei de măsline).

Membrii grupului „ulei de măsline” au declarat că iaurtul lor li s-a părut mai săţios.

Autorii studiului recomandă folosirea din plin a uleiului de măsline la pregătirea alimentelor.

Anatol Şalaru, ministrul în exerciţiu al Transporturilor din Republica Moldova, care a slăbit cu 32 de kg în doar 6 luni, spunea între altele că, pentru a-şi potoli senzaţia de foame, consumă ulei de măsline.

“Uleiul de măsline îţi potoleşte foamea, îţi linişteşte stomacul întotdeauna”, a povestit Anatol Şalaru la un post de televiziune.

Ministrul Anatol Şalaru a dat jos 32 de kilograme în doar 6 luni (video)

“Uleiul de măsline extravirgin, nerafinat şi fără adaosuri de substanţe chimice are cele mai bune efecte terapeutice, iar în alimentaţie este foarte hrănitor. (…)
În decursul miilor de ani, uleiul extravirgin a dovedit calităţi deosebite atât pentru alimentaţie, cât şi în tratarea diferitelor afecţiuni maladive”, explică prof. univ. dr. Constantin Milică.

Uleiul de măsline

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!