Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Margaret Thatcher a murit. „Doamna de Fier” avea 87 de ani (foto)

Publicat 18:43 | 08 apr. 2013 // Mapamond, Radar // 1.302 vizualizări
Foto: news.com.au

Foto: news.com.au

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral.

Baroneasa Thatcher avea 87 de ani şi a suferit un atac cerebral luni dimineaţă, 8 aprilie, a declarat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell, transmite Mediafax, citând BBC.

Margaret Thatcher nu va avea funeralii naţionale. Prin consimţământul reginei, Lady Thatcher va avea o ceremonie cu onoruri militare, la catedrala St. Paul din Londra, urmată de o „incinerare privată”.

Regina Elisabeta a II-a s-a declarat „tristă” să afle că Margaret Thatcher a murit, iar premierul britanic David Cameron a apreciat că ţara a „pierdut un mare lider”. David Cameron şi-a scurtat turneul în Spania şi Franţa pentru a reveni la Londra în contextul decesului baronesei Margaret Thatcher.

Preşedintele american, Barack Obama, a salutat memoria lui Margaret Thatcher, apreciind că aceasta a fost o „adevărată prietenă” a Statelor Unite.

Baroneasa Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, supranumită „Doamna de Fier”, a fost premier în perioada 1979 – 1990. Este prima femeie care a deţinut postul de premier al Marii Britanii. (Un căpitan-jurnalist sovietic a fost cel care a numit-o pe Margaret Thatcher “Doamna de Fier”)

A devenit avocat după căsătorie, în 1951. Li s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat din partea circumscripţiei Finchley (Londra). Între 1970 şi 1974 a fost ministru al Educaţiei. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.

Margaret Thatcher va rămâne pentru totdeauna „Doamna de Fier” care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării sale, notează Mediafax, cu referire la AFP.

Margaret-Thatcher-cu-Mihail-Gorbaciov

Ea a încercat să restabilească prestigiul fostului Imperiu. Recucerirea insulelor Malvine (Falkland) în 1982 a contribuit la acest lucru. Foarte apropiată de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, ea a contribuit, de asemenea, la încheierea Războiului Rece.

Dar caracterul său implacabil s-a întors împotriva ei. Respingerea „poll tax”, un impozit local pe care nu a reuşit să îl impună, a adus sfârşitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat cu lacrimi în ochi în noiembrie 1990.

Thatcher s-a retras în cartierul londonez Belgravia pentru a-şi scrie memoriile şi a plecat definitiv de pe scena politică în 2002, din motive de sănătate.

Margaret-Thatcher-receptie

În iunie 2003, decesul soţului său, Denis, o afectează profund, precum şi, mai târziu, problemele judiciare ale fiului său, Mark.

Margaret şi Denis Thatcher în 1951

Margaret şi Denis Thatcher în 1951

În decembrie 2005, la două luni după aniversarea a 80 de ani într-un hotel din Londra, în prezenţa reginei Elizabeth II, ea este spitalizată.

Fiica sa, Carol Thatcher, va dezvălui în 2008 că mama sa suferă de demenţă senilă, uitând adeseori că soţul ei este mort.

De atunci ea a trăit izolată, nu a mai participat la recepţiile organizate la Downing Street de premierul David Cameron cu ocazia aniversării sale de 85 de ani în 2010 sau la celebrarea jubileului reginei Elizabeth II în 2012.

Spitalizată în timpul sărbătorilor de iarnă din 2012, ea a fost operată din cauza unor noduli la vezica urinară şi se afla de atunci în convalescenţă.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!