Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Paştele însângerat de la Fântâna Albă

Publicat 18:57 | 21 apr. 2013 // Accente Info, Cultură, România, Social // 861 vizualizări
Foto: Ziarullumina.ro

Foto: Ziarullumina.ro

Silviu Dascălu

1 aprilie 1941 a rămas înscris în istoria poporului român cu slove de sânge, fiind ziua în care, chiar în Duminica Paştelui, mii de români din zona de nord a ţării au fost seceraţi de mitralierele bolşevicilor pentru că au avut „îndrăzneala“ de a renunţa la agoniseala de o viaţă şi a se refugia doar cu ce aveau pe ei în interiorul noilor graniţe ale României. Iar execuţia cunoscută drept „masacrul de la Fântâna Albă“ nu a fost singura nenorocire. După ea, zeci de mii de români bucovineni au fost deportaţi în lagărele din Siberia şi Kazahstan, unde au murit în cea mai mare parte.

Istoricul tragediei începe cu ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici în urma pactului de neagresiune dintre Germania şi Rusia. Prin semnarea pactului de către Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, cele două mari puteri îşi stabileau practic zonele de influenţă, pe care aveau să le şi ocupe imediat după 1939, anul în care a fost semnat documentul.

Neşansa pentru românii din nordul Bucovinei a fost să fie ocupaţi de trupele sovietice, România fiind forţată să cedeze Uniunii Sovietice în total un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori, ca urmare a ultimatumului din iunie 1940.

Ocuparea teritoriilor de către sovietici a însemnat începutul suferinţelor românilor.

Numeroşi fraţi ai noştri au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România. Preferau să renunţe la munca lor de o viaţă şi să îşi găsească liniştea în interiorul graniţelor României.

Martorii evenimentelor povestesc că vreo câteva luni, în 1940, au funcţionat birouri pentru emigrarea în România, însă pentru puţin timp. Au fost reactivate din nou în februarie 1941, deschiderea lor producând multă agitaţie în rândul oamenilor, care considerau că singura salvare este mutarea lor în România.

În cursul lunii martie, mii de ţărani au depus cereri de emigrare în România. Cererile au fost primite. Speriaţi de amploarea emigrării, sovieticii au refuzat să mai primească în continuare cereri. În faţa acestei situaţii, la 26 martie 1941, mii de alţi ţărani au venit din nou cu cererile de emigrare să le depună la NKVD (secţia raională), însă Miliţia a refuzat să le primească.

La puţin timp însă, cineva a lansat zvonul că între 1 şi 10 aprilie graniţa este deschisă, aşa că oricine poate trece fără probleme în România.

Vestea a adus speranţă în sufletele celor care nu au primit nici un răspuns la cererile lor de emigrare sau care nici nu au reuşit să depună cererile. Aşa că s-au mobilizat şi au decis ca pe 1 aprilie, chiar în Duminica Paştelui, să se încoloneze şi să pornească spre patria-mamă.

Unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor

monumentul-martirilor-ucisi-in-duminica-pastilor-1941-la-Fantana-AlbaOdată decişi să îşi părăsească gospodăriile şi să renunţe la munca de o viaţă, câteva mii de români din mai multe sate s-au încolonat pentru a trece graniţa în România.

Unii istorici vorbesc despre 3.000, alţii chiar de 4.000 de români din satele de pe Valea Siretului, respectiv: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti.

Cei din fruntea grupului au purtat cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă nici un rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc.

Reprezentanţii autorităţilor raionale au încercat să stea de vorbă cu grupul de români, însă mulţimea a cerut să fie lăsată să meargă în România. Nici o ofertă făcută de ruşi nu avea cum să îi întoarcă pe miile de români care porniseră spre libertate.

Epuizând argumentele, unul dintre ofiţerii sovietici le-a zis pe un ton ironic să meargă, îndemn interpretat de mulţime drept un semn de aprobare. Atunci au îngenuncheat, povestesc martorii, au spus o rugăciune, au cântat cântece patriotice şi şi-au continuat drumul spre graniţa de la Fântâna Albă.

Seceraţi de mitraliere şi îngropaţi de vii

Coloana de refugiaţi nu avea să meargă prea mult însă. Ajunşi în apropierea graniţei, au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu sabia. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă.

Oamenii din zonă povesteau peste ani că s-au auzit vaiete multe zile după masacru din acele gropi comune şi de pe câmpuri.

Însă această tragedie nu avea să fie singura. Peste numai două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, din care doar 10 procente aveau să supravieţuiască. Erau „duşmani ai poporului“ şi nu aveau de ce să mai rămână în aceste sate. Autorităţile au încercat să îi şteargă de pe faţa pământului din această zonă pe români.

Iar martirii de la Fântâna Albă sunt doar o parte dintre românii care au avut de suferit după Tratatul Ribbentrop-Molotov. Soarta românilor din Bucovina avea să fie împărtăşită şi de numeroşi români dintre Prut şi Nistru. Şi aici, autorităţile sovietice aveau să facă deportări în masă în spaţiul URSS, plus foametea din 1946-1947 organizată de aparatul de stat care a omorât un mare număr de români.

Pomeniri la monumentele eroilor români

Curajul lor de a se sacrifica pe altarul patriotismului şi dorinţa lor de a rămâne la sânul patriei-mamă nu au fost şi nu vor rămâne niciodată uitate. Dacă în perioada comunistă masacrul de la Fântâna Albă şi deportările sutelor de mii de români au fost ţinute sub tăcere, după 1989, acestea nu au mai putut sta ascunse.

Astfel că au fost ridicate monumente care să amintească de jertfa lor şi an de an sunt oficiate slujbe de pomenire a celor care şi-au pierdut viaţa în aceste tragice evenimente. De altfel, ziua de 1 aprilie este considerată Ziua Naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

De asemenea, la iniţiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, atât în pădurea Varniţa, locul măcelului, cât şi la Mănăstirea Putna au fost ridicate monumente care să amintească de românii ucişi.

Fantana-Alba-2013-Arhimandritul-Melchisedec-Velnic-staretul-Manastirii-Putna-si-oficialitati-ale-statului-roman

Sursa: Ziarul Lumina

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!