Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Diabeticii pot consuma căpşuni. Ce afecţiuni combat aceste fructe

Publicat 12:41 | 25 mai 2013 // Elldorscop, Radar, Sănătate, Ştiinţă // 1.537 vizualizări

Diabeticii pot să mănânce căpşuni fără probleme, chiar dacă unii afirmă contrariul.
Căpşunile sunt dulci, dar nu conţin mult zahăr, spre deosebire de struguri sau banane, scrie Agerpres, cu referire la Passionsante.be.

În cazul diabeticilor, fructele sunt recomandate în funcţie de conţinutul de zahăr.
Căpşunile conţin mai puţin zahăr decât merele.

În plus, căpşunile sunt hipocalorice, dacă sunt consumate în stare naturală. Ca majoritatea fructelor, sunt o sursă importantă de vitamine, minerale şi fibre.

Este recomandabil ca diabeticii să se consulte cu medicul pentru a vedea în care parte a zilei este bine să mănânce un fruct prospăt.
Totul depinde de tratament şi de acţiunea insulinei.
Unora le poate fi recomandat să mănânce fructul în timpul mesei, iar altora – ca gustare.

Potrivit revistei “Formula As”, 300 de grame de căpşuni consumate zilnic, pe o perioadă cât mai lungă de timp, ajută la stabilizarea valorilor glicemiei – un element de maximă importanţă la diabetici, mai ales la cei insulino-dependenţi. Mai mult, această cură cu căpşuni previne bolile cardiovasculare, care sunt principala şi cea mai periculoasă complicaţie a diabeticului.

Căpşunile sun recomandate şi în curele de slăbire, pentru că detoxifică ţesuturile. Ele accelerează arderea grăsimilor, descompun depozitele de acid uric şi elimină apa în exces din ţestul adipos, scrie Clickpentrufemei.ro.

Doza minimă pentru a obţine beneficii de pe urma administrării acestor fructe este de 150 de grame pe zi. De altfel, aceasta este şi porţia zilnică minimă recomandată de nutriţionişti, fie că este vorba de căpşuni, fragi, vişine, cireşe sau zmeură, aflăm din “Formula As”.

În cantitatea menţionată, fructele încep să aibă efectele de prevenire a bolilor. Pentru a vindeca, însă, anumite afecţiuni, este necesar să mărim mult doza şi să stabilim un anumit interval de timp de administrare.

În asemenea cazuri, se consumă zilnic 1-1,5 kilograme de căpşuni, în mai multe reprize, cu aproximativ 30 de minute înaintea meselor principale. Se mănâncă fructele bine spălate, din care s-au îndepărtat toate părţile stricate sau intrate în fermentaţie.
O cură de căpşuni durează minimum 7 zile şi maximum o lună, dar de cele mai multe ori este limitată de perioada în care găsim aceste fructe proaspete, care nu durează mai mult de trei-patru săptămâni.

Afecţiuni ce pot fi prevenite şi ameliorate cu ajutorul căpşunilor:

* Degenerescenţa maculară,
* Boala canceroasă
* Artrita reumatoidă
* Boala coronariană şi infarctul miocardic
* Colesterol şi trigliceride mărite
* Adjuvant în hipertensiune
* Adjuvant contra varicelor
* Reumatism
* Gută
* Constipaţie, constipaţie cronică
* Obezitate, supraponderalitate
* Litiaza renală
* Adjuvant în diabet
* Intoxicaţie tabagică
* Îmbătrânirea prematură
* Adjuvant contra oxiurilor
* Avitaminoză C
* Lipsă de magneziu
* Tartru dentar
* Gingivită

Principala precauţie, atât la tratamentele interne, cât şi la cele externe cu căpşuni este reacţia alergică. Aproximativ 1% dintre noi sunt alergici, într-o măsură mai mica sau mai mare, la căpşuni şi la fragi.
Căpşunile se consumă cu prudenţă în cazurile de gastrită, de colită de fermentaţie, de sindrom al colonului iritabil, de diaree cronică, deoarece pot agrava simptomele acestor afecţiuni, previne “Formula As”. (Articolul complet)

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!