Hristos S-a Înălţat! 13 iunie 2013 – Înălţarea Domnului (Ispasul), Ziua Eroilor Români
Joi, 13 iunie 2013, Biserica Ortodoxă celebrează Înălţarea Domnului, una dintre cele 12 mari sărbători împărăteşti.
Înălţarea Domnului este marcată în fiecare an la 40 de zile de la Învierea Domnului (Paşti) şi marchează încheierea sărbătorilor pascale.
În această zi ne amintim de încheierea activităţii pământeşti a Mântuitorului, de momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor (Eleon).
Domnul s-a înălţat la ceruri ţinând mâinile întinse peste apostoli ca o ultimă binecuvântare, iar un nor ce a venit l-a ascuns de ochii lor.
El le-a spus apostolilor: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. (Matei 28,20)
Dumnezeu-Cuvântul a părăsit pământul în slavă, aşa cum se va întoarce, spun sfinţii părinţi.
Naşterea şi Înălţarea sunt cele două punţi care leagă creaţia de Creator, pământul cu cerul și împacă pe credincios cu Dumnezeu.
Potrivit Bisericii Ortodoxe, cele două evenimente alcătuiesc axa creştinismului, calea de lumină pe care trebuie să o urmăm şi prin care să mărturisim pe Hristos, ca Domnul şi Stăpânul lumii.
De Înălţarea Domnului, creştinii se salută spunându-şi “Hristos S-a Înălţat!” şi răspunzând “Adevărat S-a Înălţat!”.
În Republica Moldova, oamenii se salută astfel timp de 10 zile, până la Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare care este marcată la 50 de zile dupa Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea Domnului.
Ziua Eroilor Români, sărbătoare naţională
Pentru români, cea de-a 40-a zi de la Paşti mai are o semnificaţie: este ziua în care sunt onoraţi Eroii şi Martirii Neamului.
În această zi, bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din România şi din străinătate, inclusiv cele din Republica Moldova subordonate canonic Patriarhiei de la București, îi vor pomeni pe eroii români din toate timpurile.
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român
Eleonora Lisnic
Elldor.Info
Comentarea e interzisă