Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Hyde Park a protestat în faţa Ambasadei Rusiei din Chișinău (video)

Publicat 20:20 | 24 iun. 2013 // Republica Moldova, Social // 949 vizualizări
Curaj.tv

Curaj.tv

Membri și simpatizanți ai Asociației Hyde Park au protestat duminică, 23 iunie, în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău, cerând retragerea imediată și necondiționată a armatei ruse din Republica Moldova, precum și elucidarea cazului de acum trei zile, când patru colaboratori ai MAI au fost reţinuţi de forțele separatiste din stânga Nistrului.

Organizatorii subliniază că protestul a avut loc “la exact 23 de ani de când Republica Moldova și-a declarat suveranitatea (23 iunie 1990)”, principiu care, în opinia lor, există “doar pe hârtie”, din cauza “imixtiunii permanente a Rusiei”.

Manifestanţii, unii dintre care au purtat haine oranj combinate cu însemnul „MC” al pacificatorilor ruşi,   şi-au intitulat acţiunea “protest cu terorişti deghizaţi în pacificatori ruşi”. Printre protestatari s-a aflat şi John Onoje, un cetăţean moldovean de culoare originar din Sierra Leone, membru al PNL.

Participanţii la pichet au scandat ”Vrem suveranitate nu doar pe hârtie!”, ”Principiul nonviolenței a eșuat. Plecați acasă!” și ”Când politicienii se împiedică, cad tineri nevinovați”.

Într-o notă remisă presei, Ghenadie Brega, activist al Asociaţiei Hyde Park, menţionează că, “după 1812, armata rusă a lipsit din Basarabia doar 15 ani”.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!