Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Statuia Libertăţii, redeschisă la 4 iulie, de Ziua Naţională a SUA

Publicat 19:47 | 04 iul. 2013 // Mapamond // 676 vizualizări

Sărbătoarea Independenţei SUA marchează ziua de 4 iulie 1776, când 13 colonii şi-au declarat independenţa faţă de Marea Britanie şi mai târziu au format Statele Unite ale Americii.

Statuia-libertatii-SUAStatuia Libertăţii s-a redeschis joi, 4 iulie, la New York, exact la timp pentru sărbătoarea naţională americană, la opt luni după ce uraganul Sandy a provocat daune de milioane de dolari în zonă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mii de turişti entuziaşti s-au deplasat pe Liberty Island, la sud de Manhattan, unde se află statuia cu o înălţime de 93 de metri şi cu o greutate de 200 de tone, una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume.
Statuia Libertăţii se află din 1984 pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Creaţie a sculptorului francez Auguste Bartholdi, care a fost ajutat de Gustave Eiffel la realizarea structurii metalice interne, statuia a fost oferită de Franţa Statelor Unite în semn de prietenie cu prilejul marcării centenarului independenţei SUA.

Uraganul Sandy, care a lovit coasta de est a SUA la 29 octombrie 2012, a inundat în proporţie de 75% Liberty Island.
Au fost distruse cele două diguri, precum şi reţeaua electrică, telefonică şi cea de încălzire. Au fost de asemenea distruse barierele de securitate şi locurile amenajate pentru plimbare. Unele zone ale insulei sunt încă inaccesibile.
Pagubele cauzate de Sandy au fost estimate la 59 milioane de dolari pentru Liberty Island şi Ellis Island, poartă de intrare în SUA pentru milioane de imigranţi la începutul secolului al XX-lea.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!