Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

10 sfaturi pentru afaceri profitabile cu chinezii

Publicat 04:59 | 03 sept. 2013 // Accente Info, Economie, Elldorscop // 1.108 vizualizări

Lampion-ChinaCu peste 1,3 miliarde de locuitori și o creștere medie anuală de peste 8%, piața chinezească oferă posibilități enorme pentru întreprinzătorii europeni.

Dar înainte să vă aruncați în aventura financiară înspre colosul asiatic, trebuie să aveți grijă de anumite particularități pentru a triumfa. 

Economiștii au realizat un decalog despre cultura chineză și protocolul ce trebuie respectat pentru a câștiga încrederea chinezilor:

1. Salut clar – pentru a demonstra că sunteți deschis la ideile celuilalt, trebuie să înclinați un pic trunchiul și capul atunci când salutați sau când vă luați rămas bun, ca semn de respect. După care se strânge mâna.

2. Cartea de vizită – se oferă întotdeauna la începutul întânirii. Atunci când o primiți pe cea a interlocutorului, studiați-o câteva secunde, ca semn de interes. Trebuie păstrată în buzunarul stâng al cămășii, căci este semn de apreciere. Se consideră lipsă de respect să scrieți pe ea sau să o băgați în portofel.

3. Încredere – chinezilor le place să facă afaceri cu oameni de încredere, care trebuie să reiasă din conversația inițială.

4. Traducător – de obicei, oamenii de afaceri chinezi călătoresc însoțiți de un traducător. Este foarte important ca în momentul în care vorbiți să nu vă uitați la traducător, ci la persoana care ia deciziile. Vă uitați la traducător atunci când interlocutorul termină de vorbit.

5. Dați curs invitațiilor – atunci când chinezii sunt amfitrioni, de obicei își invită interlocutorii să încerce mâncare tipică. Este momentul în care se sparge gheața și se generează empatie.

6. Da nu este întotdeauna da – chinezii spun de obicei da la tot, pentru a demonstra că sunt atenți, dar nu trebuie să se perceapă neapărat ca o aprobare, căci nu înseamnă neapărat că sunt de acord cu ceea ce li se spune, ci doar că ascultă.

7. Apelați la un expert – Intrarea pe piața chinezească este dificilă, deci se recomandă să apelați la cineva cu experiență pentru a pregăti întâlnirile de afaceri.

8. Învățați câteva cuvinte în chineză – empatia și încrederea sunt generate mai ușor prin învățarea unor expresii, cum ar fi Ni-hao (bună ziua) sau xie-xie (mulțumesc).

9. Culori închise și detalii roșii – Atunci când alegeți vestimentația, se recomandă culorile închise, cum ar fi gri sau albastru. Întotdeauna este binevenit un accesoriu roșu, cum ar fi cravata, căci în cultura chineză este o culoare de bun augur.

10. Nu faceți cadou ceasuri – acestea sunt de obicei cadouri potrivite pentru întâlnirile de afaceri, dar cu chinezii evitați acest lucru. Pentru ei acest cadou ar avea semnificația numărării timpului pe care îl mai au de trăit. Mai bine recurgeți la suveniruri tradiționale, ceea ce poate genera și teme de conversație.

Florin Pupăză
Dcnews.ro

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!