Lanţ de cutremure în Moldova
Nou: Noi cutremure la Galaţi: 10 într-o săptămână. Specialiştii nu cunosc cauza seismelor
Patru cutremure de suprafaţă au fost înregistrate în Galaţi, Moldova, pe parcursul zilei de miercuri, 25 septembrie.
Seismele au avut magnitudini de 3.3, 3.4, 2.8 şi 3.2 grade, producându-se la adâncimi de 4-7 kilometri, potrivit datelor făcute publice de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) din România.
Cel de-al patrulea cutremur, de 3.2 grade, a fost înregistrat la orele 15:43:23 UTC (18:43:23, ora României). Localităţile apropiate de epicentru au fost: Galaţi (15 km), Brăila (31 km), Măcin (37 km), Tecuci (53 km) şi Focşani (60 km).
La 23 septembrie, în aceeaşi regiune s-au produs două cutremure, cu magnitudini de 3.0 şi 2.8 grade, ambele la o adâncime de 5 kilometri.
De la începutul lunii septembrie 2013, în România s-au produs 19 cutremure – în Vrancea, Transilvania (Hunedoara) şi Moldova (Galaţi). Cel mai puternic, de 4.7 grade, la o adâncime de doar 3 kilometri, a avut loc la 8 septembrie, în Transilvania, Hunedoara.
Comentarea e interzisă