Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Avantajele consumului de vitamina C

Publicat 23:41 | 22 oct. 2013 // Accente Info, Elldorscop, Radar, Sănătate, Ştiinţă // 1.089 vizualizări

Mandarine1Vitamina C sau acidul ascorbic este una dintre cele mai cunoscute vitamine. Denumirea ei provine de la proprietatea de a vindeca scorbutul, o boală frecventă mai ales în mediul rural până la începutul secolului XX.

Este o vitamină hidrosolubilă, oxidabilă, nu este rezistentă la căldură şi la razele ultraviolete. Organismul uman nu este capabil să o sintetizeze, de aceea stocul trebuie înnoit permanent. Doza zilnică recomandată de medic este de 60-100 mg.

Cele mai indicate surse de vitamina C sunt legumele şi fructele proaspete, mai ales citricele (portocale, lămâi, ananas, grepfruit), bacele roşii (frăguţele, zmeura, coacăzele), kiwi, legume (broccoli, cartofi, tomate, varză, pătrunjel).

ZmeuraRoluri şi caracteristici ale vitaminei C:

– este implicată în producerea colagenului care, datorită acidului ascorbic, are o mare importanţă în cicatrizarea ţesuturilor distruse, prevenind apariţia ridurilor;

– joacă un rol important în formarea osaturii şi dentinei;

– intervine în metabolizarea anumitor aminoacizi, a acidului folic şi a glucozei;

– participă la producerea glucocorticosteroizilor şi a anumitor neurotransmiţători;

– contribuie la formarea anticorpilor; are acţiune antiinfecţioasă, scade durata răcelilor şi lupta împotriva agresiunii bacteriene;

– neutralizează radicalii liberi, datorită rolului său antioxidant;

– protejează contra posibilei apariţii a cancerului;

– are acţiune laxativă;

– revigorează vasele sanguine, prevenind astfel tulburările cardiovasculare şi determinând reducerea crizelor de emfizem la fumători;

– facilitează absorbţia fierului;

– are o acţiune antihistaminică eficientă în tratarea alergiilor şi benefică pentru victimele astmului;

– contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres.

Trebuie să ştiţi însă că vitamina C nu poate preveni contractarea virusului gripei.

Legume-piata-ChisinauDe asemenea, este eliminată din sânge după 4 ore de la administrarea ei. Spre exemplu, un fumător de 20 de ţigări/zi prezintă un deficit de 25% de acid ascorbic şi de 40% dacă fumează mai mult de 20 de ţigări/zi.

De reţinut faptul că acidul ascorbic se conservă mai mult timp în mediul acid şi că vitamina C nu vindecă nici un tip de cancer, dar contribuie la eliminarea toxinelor din organism.

Elldor.Info, cu referire la Ziarul Lumina

Cătina albă – de ce o consumăm şi cum o conservăm. Călinul

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!