Geanta nu mai trebuie asortată cu pantofii
Sunt fericită că am prins vremurile în care nu mai trebuie să-mi asortez geanta cu pantofii. Mi se părea o bătaie de cap inutilă.
Dar, în ziua de azi, a devenit aproape obligatoriu să nu le mai asortăm (cu unele excepţii, desigur). Şi, în plus, culorile se completează atât de frumos, încât mi-ar părea rău să nu pot purta o geantă portocalie, doar pentru că nu mi-aş cumpăra poate niciodată nişte pantofi de această culoare.
Iar petele de culoare aruncate pe umărul nostru sunt uneori atât de înviorătoare!
Şi, totuşi, dacă nu-mi mai asortez geanta cu încălţămintea, nu aş putea totuşi să o asortez uneori la un alt accesoriu? De exemplu la o eşarfă, sau la umbrelă sau chiar… la căciuliţă.
Iată o idee care te poate face să fii şic.
Aşadar, chiar dacă se apropie anotimpul rece sau poate cu atât mai mult, ar fi bine să-ţi îmbogăţeşti garderoba cu o geantă dintr-o culoare puternică şi să-ţi cauţi o căciuliţă sau un fular din aceeaşi nuanţă.
Cu siguranţă vei ieşi în evidenţă şi vei înveseli şi atmosfera… mai ales dacă afară vremea e posomorâtă.
Sursa: Eva.ro
Comentarea e interzisă