Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

168 de studenţi păgubiţi cu peste 2 milioane de lei. CNA l-a reţinut pe administratorul unei firme „Work&Travel”

Publicat 20:50 | 27 nov. 2013 // Justiţie, Radar, Republica Moldova, Social // 911 vizualizări
publika.md

publika.md

Administratorul unei firme „Work&Travel” a fost reţinut în seara de 26 noiembrie de ofiţerii Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul CNA.
Bărbatul este bănuit de organizarea unei scheme de spălare a banilor, în urma căreia 168 de beneficiari ai programului (studenţi) au fost deposedaţi de peste 2.000.000 de lei prin fraudarea cardurilor bancare, potrivit Serviciului de presă al CNA.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz de serviciu şi spălare de bani, iar bărbatul riscă până la 15 ani de închisoare. Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

Schema-frauda

Folosind abuziv datele cu caracter personal ale studenţilor, care au aplicat în 2012 la programul „Work&Travel” şi au muncit în SUA, bănuitul a deschis pe numele acestora 168 de carduri bancare în două bănci autohtone.
Bărbatul a putut intra în posesia cardurilor după ce şi-a creat o întreprindere şi ar fi solicitat băncilor eliberarea cardurilor salariale pentru angajaţii săi, s-a constatat în urma investigaţiilor efectuate de SPCSB.

Potrivit CNA, în urma activităţii desfăşurate pe teritoriul SUA, studenţii trebuiau să primească restituiri de taxe de la Serviciul Fiscal al SUA – un procent din banii dobândiţi în perioada aflării în State. De aceste restituiri însă a beneficiat bănuitul.

Banii din SUA intrau pe conturile de card deschise pe numele studenţilor, fără consimţământul acestora, iar ulterior reţinutul îi extrăgea din bancomatele din Republica Moldova.

Datele preliminare ale anchetei arată că, timp de 24 de ore, erau utilizate între 10 şi 40 de carduri, fiind ridicate sume între 1.000 şi 5.000 de lei la fiecare operaţiune.

Zilele trecute, ofiţerii de urmărire penală ai CNA au efectuat mai multe perchiziţii la domiciliul bănuitului, la domiciliile altor persoane aflate în vizor, precum şi la oficiul întreprinderii.
În urma acestora, au fost depistate 78 de carduri bancare, plicuri de la instituţiile bancare din Republica Moldova şi de peste hotare ce conţin informaţie confidenţială despre conturile bancare, extrase de retragere a numerarului de la bancomate, scrisori de la Departamentul de venituri al SUA pe numele persoanelor fizice din Republica Moldova venite prin poşta rapidă.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!