Pompierul Alexei Tucan a primit Medalia „Pentru Vitejie” de la Nicolae Timofti
Pompierul superior Alexei Tucan, care a salvat un copil în vara acestui an, a primit de la preşedintele Nicolae Timofti Medalia „Pentru Vitejie”, în cadrul unei ceremonii din 8 noiembrie la care le-au fost înmânate diverse distincţii şi altor aproximativ 60 de persoane decorate anterior prin decret prezidenţial.
Alexei Tucan este sergent, angajat al Serviciului de salvare al Direcţiei Situaţii Excepţionale a Municipiului Chişinău.
La 20 iunie 2013, deşi se afla în afara orelor de serviciu, Alexei Tucan a acţionat prompt şi curajos, salvând viaţa unui băieţel de 9 ani dintr-un apartament cuprins de flăcări.
Conducerea Primăriei Chişinău l-a numit atunci “pompier-erou”, iar preşedintele Nicolae Timofti i-a acordat medalia prin care i se recunoaşte oficial acest “titlu”.
Comentarea e interzisă