Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Când trei se ceartă, câștigă China. Beijingul a pus ochii și pe petrolul kazah

Publicat 07:39 | 03 dec. 2013 // Accente Info, Geopolitică, Mapamond, Opinii // 1.072 vizualizări

PetrolViorel Patrichi

Harta energetică a Regiunii Caspice, care are o mare importanţă strategică nu numai datorită rezervelor minerale semnificative, dar şi pentru potenţialul de transport şi de tranzit, ce leagă Europa de Asia, se schimbă rapid. Se dezvoltă noi zăcăminte de hidrocarburi, respectiv, se extind sursele de gaze, ce pot asigura necesarul de consum pentru multe ţări. Însă transformările globale se află abia la început, pentru că şi China începe să tragă foloase de pe piaţa energetică regională. Nu este întâmplător că tocmai în China se elaborează planul creării unui spaţiu energetic comun la Marea Caspică.

De fapt, China schimbă radical harta energetică din Regiunea Caspică. Relaţiile complicate dintre Turcmenistan şi Rusia, lipsa unei ieşiri pe piaţa europeană a gazelor au determinat reorientarea politicii externe a Ashabadului spre China şi Iran. În 1997, s-a inaugurat primul gazoduct care exporta gazele din Turcmenistan spre Iran. Pe-atunci se discuta deja foarte intens despre construirea unui gazoduct spre China. Iar Beijingul nu numai că s-a oferit să fie cumpărător, dar a şi oferit 4 miliarde de dolari pentru construirea gazoductului Turcmenistan-Uzbekistan-Kazahstan-China. Gazoductul a fost construit în doar doi ani şi în decembrie 2009, gazul din Turcmenistan curgea spre est.

Proiectul a fost primul coridor energetic pentru Republica Populară Chineză, prin care ţara importă gaze naturale. Capacitatea de pornire a gazoductului Turcmenistan-China nu a fost mare iniţial – 10-13 miliarde de metri cubi pe an, dar gazoductul a fost imediat modernizat şi livrările au ajuns la 40 de miliarde de metri cubi pe an. În prezent, au loc negocieri pentru creşterea livrărilor până la 60 de miliarde de metri cubi pe an. China nu exclude ca volumul total al gazelor exportate din Asia Centrală şi din Kazahstan spre teritoriul ei să ajungă la 75-90 de miliarde de metri cubi pe an.

Kazahstanul şi Uzbekistanul vor ajuta la umplerea conductei chineze. Până în 2014, când se va finaliza construcţia celei de-a treia linii a gazoductului Turcmenistan – Uzbekistan – Kazahstan – China, fiecare republică va pompa câte 10-15 miliarde de metri cubi pe an. În plus, Astana intenţionează să redirecţioneze suplimentar 2,5 miliarde de metri cubi de gaz din zăcământul Karakageanak dinspre Rusia tot spre China.

Pentru comparaţie: Kazahstanul vinde Rusiei gaze cu 200 de dolari la 1000 de metri cubi, iar Turcmenistanul şi Uzbekistanul primesc pentru gazele lor 300 de dolari la 1000 de metri cubi. Pentru China, preţul oferit de Astana de 300 de dolari este extrem de atractiv.
Problema este că gazele din zăcământul de la Karakageanak merg la tratare la uzina din Orenburg. Astana a elaborat un propiect similar pentru o uzină de tratare a gazelor în partea de vest a Kazahstanului. Dacă această uzină se va construi, atunci livrările de gaze nu vor mai merge spre Rusia, ci spre gazoductul Beineu – Bozoi – Shymkent (Şîmkent), care se leagă de sistemul de transport al gazelor din China. Pentru satisfacerea contractului cu China, Taşkentul a început să reducă treptat livrările spre Federaţia Rusă. În 2013, se vor livra în total 7,5 miliarde de metri cubi.

Exporturile de gaze spre China din Regiunea Caspică nu afectează planurile SUA şi ale Uniunii Europene de a realiza două proiecte de rezonaţă: gazoductul Trans-Caspic, care va deveni o verigă pentru Nabucco, şi proiectul gazoductului TAPI, Turkmenistan – Afganistan – Pakistan – India.

„Turcmenistanul are rezerve uriaşe de gaze şi nimic nu-l împiedică să se reorienteze în câteva direcţii”, crede Mihail Krutihin. Mai ales că în 2015, Ashabadul trebuie să fionalizeze construcţia cele mai mari magistrale din ţară Est-Vest. Gazoductul are o lungime de aproape 1000 de kilometri şi va lega într-un singur inel toate reţelele localwe de gaze, creând astfel un sistem de export al gazelor turcmene pe piaţa internaţională. Acest proiect va deschide două noi rute pentru gaze: spre Est şi spre Europa. În prezent, el poate exporta anual 20 de miliarde de metri cubi spre Iran.

Însă Ashabadul nu utilizează integral această capacitate. De aceea, se construieşte TAPI, prin care se vor putea exporta 15-20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Turcmenistanul poate exporta un asemenea volum spre Europa, cu condiţia să îngroape gazoductul pe fundul Mării Caspice.

Rusia şi Iranul se opun construirii gazoductului pe fundul Mării Caspice, precizând că proiectul nu se poate realiza fără să se rezolve problema statutului juridic internaţional al Mării Caspice. La rândul lor, autorităţile de la Baku şi Ashabad resping obiecţiile Rusiei şi Iranului, precizând că proiectul priveşte interesele celor două state şi, în consecinţă, se poate realiza pe bază bilaterală.

O luptă politică acerbă se duce în jurul gazoductului TAPI. În anii 1990, Statele Unite ale Americii au propus acest proiect, având în vedere implementarea acestuia ca un mecanism de consolidare a cooperării politice cu Turcmenistanul.

Gazoductul nu a fost construit fiindcă societăţile petroliere americane s-au ciocnit de instabilitatea politică din Afganistan.

Totuşi, după câţiva ani, au revenit asupra proiectului. Pe parcursul anului trecut, ţările particiopante au semnat toate documentele necesare şi în anul 2015 prin acesată conductă trebuie să curgă primele gaze. Gazoductul porneşte de la zăcământul Galkînîş, merge 1700 de kilometri pe teritoriul Afganistanului şi Pakistanului, până în India. Capacitatea conductei este planificată să fie de 33 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din care numai India vrea să cumpere 18 miliarde de metri cubi. Restul de gaze vor fi achiziţionate de Pakistan şi Afganistan.

Cu toate acestea, despre TAPI se poate vorbi numai la prezumtiv. Încă din momentul lansării acestei idei, au apărut tot felul de obstacole care nu au fost rezolvate. Iar instabilitatea politică din Afganistan îi determină pe investitori să fie precauţi cu acest proiect.

Beijingul a pus ochii și pe petrolul kazah

În prezent, Kazahstanul este unul din cei mai mari producători de petrol din lume. În 2012, în această ţară s-au extras peste 80 de milioane de tone de ţiţei. Conform prognozelor, Kazahstanul intenţionează să crească producţia în anii următori până la 100 milioane de tone, după ce va pune în exploatare câmpul petrolifer de la Kaşagan. Este cel mai mare zăcământ de hidrocarburi, deschis în ultimii 30 de ani şi cel mai mare zăcământ maritim din lume.

Pe de altă parte, Kazahstanul a piedrut de fap controlul asupra unei mari părţi din hidrocarburile lui, şi nu a devenit „al doilea Kuveit”. Oamenii de ştiinţă kazahi au calculat că partea ce revine statului din aceste hidrocarburi este de aproximativ 27%. Restul hidrocarburilor aparţin companiilor străine, care fac şi export. Printre „străini” conduce China. Companiile chineze controlează peste 40% din petrolul kazah, iar mai târziu vor deţine jumătate din producţia anuală.

Petrolul se livrează spre China prin oleoductul Atasu-Alaşankou, de la un zăcământ din centrul Kazahstanului. Dar se ia în considerare şi livrarea ţiţeiului din regiunile de vest ale ţării, pentru care la Atasu s-a construit un debarcader pentru preluarea ţiţeiului din cisternele de pa calea ferată, iar apoi se varsă în oleoductul Atasu-Alaşankou.

În afară de Kazahstan, China a pus ochii pe resursele minerale din Afganistan. Compania naţională chineză CNPC dezvoltă două câmpuri petrolifere în nordul Afganistanului şi la sfârşitul anului intenţionează să extragă de-aici 25.000 de barili pe zi, iar la sfârşitul anului 2014, volumul extracţiilor va ajunge la 40.000 de barili, adică la două milioane de tone pe an.

Și când te gândești că americanii și rușii au purtat două războaie cumplite în Afganistan… Dar poate că Rusia s-ar mai putea consola cu cele 5 miliarde de dolari, promise de Emiratele Arabe Unite pentru infrastructura de transport din Rusia, dacă Moscova acceptă abandonarea Siriei. Putin nu crede însă că merită.

În acest duel intercontinental, Victor Ponta pretinde că va rezolva marile proiecte strategice din sertarul lui Dan Șova cu ajutorul Chinei. Cu ce preț? Micul Guevara se va trezi cu un miion de chinezi care vor săpa într-o lună Canalul Siret-Bărăgan. Iar lucrătorii români vor pleca pe mai departe la spălat babe prin Spania sau Anglia…

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!