Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Grigore Leșe sau Calea revenirii spre sine (foto)

Publicat 16:45 | 02 ian. 2014 // Cultură, Interviu, Mapamond, Radar, România // 1.307 vizualizări
Grigore Leşe. Foto: Viorel Patrichi

Grigore Leşe. Foto: Viorel Patrichi

Viorel Patrichi

Viorel Patrichi

Viorel Patrichi

„Pi când m-o făcut mama-n lume
N-o fo ceasurile bune…
C-o fo ceasurile răle
Așa-s șî zîlele mele…”

L-am revăzut pe Grigore Leșe la sfârșitul lui decembrie 2013, la Librăria Humanitas. Își lansa cartea „Acum știu cine sunt”. Mare lucru să afirmi asta!

Privirea lui arde și acum la fel de straniu atunci când își creează starea „horitorului”, a „corindătorului”. Pe 20 februarie 2014, împlinește 60 de ani. Oare să-i fi trebuit atât de mult „să afle”? Și dacă el știe cine este, cu noi, care îi urmărim cântecele cu un fel de disperare provocată de rătăcirea identității spirituale, cu noi cum rămâne? (Sigur că mulți nu conștientizăm această dramă existențială, dar ea este reală, vine spre noi…). El pare să spună indirect că singura noastră salvare este întoarcerea spre rădăcini: să ne construim viitorul rațional, lucid, prin lucrul bine făcut zi de zi, dar cu sufletul permanent spre oglinda retrovizoare a tecutului. Altfel, vom dispărea.

Dacă-i spui că e „rapsod”, nu-i place. Dacă-i zici că e „aristocratul, împăratul horelor”, iar se supără: că nici împăratul, nici aristocratul nu au mers neam „la corindat”, iar el „mere” de 57 de ani. Dacă spui că este „un țăran din Țara Lăpușului”, atunci îți bate obrazul: totuși a absolvit Conservatorul, este și profesor la Universitatea din București, este doctor în muzică, ar vrea să ne învețe pe toți să horim. După care, nu uită să afirme: „Eu sunt un om simplu”.Unii l-au botezat „geniu” ca să-i demonstreze apoi – ei lui! – că istoria noastră spirituală începe odată cu… Creștinismul sau, cum susțin neprietenii noștri din regiune, de la 1866. Dar străvechimea nu este tot a noastră? Nu cumva ne definește foarte bine, făcând să pălească pretențiile noastre exagerate că am fi urmașii Romei? După ce l-am cercetat atent, cred că, prin Grigore Leșe, protoistoria noastră își cere dreptul firesc la afirmare, așa cum s-a întâmplat și în cazul operei lui Constantin Brâncuș. Și atunci, ce poate fi mai frumos?

Până la urmă, acest artist hieratic, sacerdotal, în sensul arhaic al cuvântului, se definește cel mai bine în carte: „Până la șapte ani, de grijă mi-o purtat străbunicul Grigore și străbunica Dochia. Apoi, mama Năstăsie și tata Ion. Atâta cât o putut. De la 18 ani până la 59 de ani, m-am lăsat pe mine pentru alții. O venit vremea să am grijă și de mine. (…) Mi-am construit o adevărată „mitologie” personală, am trăit prin semne și simboluri. Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba. De aceea, nu las să treacă o zi fără să citesc o carte, fără să scriu un rând, fără să horesc. Este exercițiul meu zilnic de regăsire. (…) Horile mă țin, îmi dau putere, sunt cărțile mele, prin ele mă răsfăț și îmi aflu liniștea. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum știu cine sunt.”

„Mi-e greu să mă arăt…”

Grigore-Lese1Ce ne învață profesorul Grigore Leșe? Să nu admitem niciodată compromisul. Și nu doar în artă, dar și în viață. Oricât ar fi de greu. Trebuie să mergi drept, cu orice preț. Iată o lecție: „Înainte de 1989, la televizor nu apăream. Era prea trist cântecul meu, prea de jale, prea de nenoroc. Nici glasul nu era pe placul lor, prea războinic, prea aspru, prea tragic dincolo de cuvânt. La radio se mai întâmpla să fiu difuzat, în general, după miezul nopții, la secțiunea curiozități interpretative. Când eram invitat să cânt pe scenă, oamenii vorbeau între ei și chiar râdeau în sală. Își uitaseră istoria prea puțin tihnită, își uitaseră neamul prea puțin norocos, uitaseraă HOREA. Eu am continuat să horesc cu toată ființa mea, fără acompaniament și, de cele mai multe ori, fără microfon, neschimbând niciodată textele sau ritmul, trăind mereu la limita dintre ridicol și sublim, mereu la limita dintre posibila viață îndestulată, dacă fac ce vor ei, și posibila viață netrăită, dacă fac ce simt eu”.

L-am văzut pe irlandezul Peter Hurley, cel adoptat cu drag de moroșăni cu vreo două decenii în urmă. Poartă două traiste pe umăr, pe sub haina costumului și vorbește la superlativ despre același Grigore Leșe:
„A fost ca un katarsis în mintea mea și am hotărât că trebuie să cunosc această țară de care eu nu știam. Grigore Leșe a fost călăuza mea pentru Maramureș. În afară de soția mea, de la el am învățat cel mai mult. Am învățat ce înseamnă mâna de fier a unui om care știe ce trebuie făcut în momentul în care nimeni nu știe ce-i de făcut. Am vrut să merg pe drumul lui Grigore Leșe în Țara Lăpușului. Mi-a schițat programul ca la școală: trezit la ora 5.

De ce la 5, Grigore? La 5! Nimeni nu vine în vacanță să se trezească la 5. Trebuie să fii la stâna de oi, înainte de primul muls. Și așa am făcut. M-am trezit la 5 și am plecat cu Grigore pe munte, să aud cum cântă ciobanii la oi ca să dea lapte mai bun și mai mult. Așa am descoperit viața lor, rădăcina muzicii tradiționale. Am aflat cât de esențial este să te duci acolo la fântână, la izvor. Și să participi la ce fac ei, să-ți creezi o relație. Am fost fascinat de importanța europeană a acestei civilizații montane carpatine, unde trăiesc 5 milioane de oameni și care nu se regăsesc în nicio strategie de dezvoltare din România”.

Dar eu de strategii montane am tot auzit, să tot avem vreo patru-cinci strategii și degeaba. Lipsește sufletul, nu strategia. Grigore Leșe nu are strategii, el a mers mereu drept și, la rumă, s-a apucat de scris cartea: „Mi-e greu să mă arăt. Am început s-o scriu din noaptea în care m-am dus la revelion la Mircea Dinescu. Nu mai fusesem la un revelion de ani de zile că mie nu mi se potrivesc sărbătorile astea. Și acolo, eu – cuminte. Și toți: Domnu Leșe, nu ne cântați un cântec?

Grigore-LeseOi cânta, nu-i nicio problemă. Chestia asta-i cu două tăișuri: cânți un cântec și pe urmă cică te-a angajat la revelion. Dacă nu cânți, cică ești cu nasul pe sus. Nu mai știi cum să iei oamenii… Am mers la microfon. Dar acolo a apărut și dl Sîrbu de la Pro TV. M-am ridicat și am zis așa: dacă stai aici și îl ai pe Mircea Dinescu și îți cântă în urechi, cum cântă, și mai vezi ce se întâmplă în revelion la ora unu noaptea, nu prea e potrivită lumea cu mine. Domnilor, nu am vrut să cânt aici, voi ați insistat. Dar din cântec nu mă oprește nici Dumnezău! Și atunci, de nervi, mi-am luat paltonul, Iulia era cu mine, toți speriaț că de ce mă duc. Nu mai stau că nu mă potrivesc aici! M-am dus acasă. La mine sărbătorile îs zile când trebuie să mă adun. M-am dus acasă și am luat pixul în mână. De-atunci, în fiecare noapte am dormit trei ore. Ia să văd nu pot eu să scriu gândurile mele… că atâta-s de nervos pe lumea asta că nu mai pot. Și am scris cartea să mă arăt prin cuvânt”.

Mihail Neamțu vede cu ochii generației tinere evoluția acestui artist unic: „Un țăran care horește de la 3-4 ani. El a rămas fidel originilor. Originalitatea nu înseamnă exhibiționismul „omului recent”, care ține cu tot dinadinsul să fie observat. Original înseamnă cel ce se întoarce cu respect spre obârșie, o lecție pentru noi toți care nu știm încotro să mergem fiindcă nu știm de unde venim. Această întoarcere spre origini te îmbogățește. A păstra ceea ce a moștenit este o misiune pentrru Grigore Leșe. El întârzie astfel manifestarea finală a urâtului, a entropiei. Horitul lui este o formă de umanizare prin acest act alchimic al transfigurării prin cuvânt și prin cântec. Grigore Leșe ne convinge să fim, să moștenim, să păstrăm și să transmitem”.

Colindele-s drăcești!

„Hristos a împărțit lumea în două: înainte și după. Înainte era războinică. După, ne aflăm în Occident: „Ce vedere minunaaaatăăăă!” Un fel de romanță, că te duce dincolo de clopotul Rusiei! Se confundă cântecul de stea cu colindul. Adică, melodie descântată și melodie care încântă. Suntem în piața unde a umblat dracu atâta… Mă solicită cineva să facem un concert la Sala Palatului. Păi trebuie să scoatem mai întâi pe dracul de-acolo, să mergem cu agheazmă, să tămâiem și apoi să mă duc eu. Colinda „Viță verde iadăra” s-a cântat la înmormântarea lui Constantin Noica. Eu nu o cânt la întâmplare. A cântat-o Mihai Onose”.
Descântec și încântec!

Am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem „rapsod”, este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor.

L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din „Cultură” ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului. Compozitori şi interpreţi mediocri „scriu” şi ei „colinde” despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic. Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea „misteriilor” medievale din ţările occidentale. Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos. Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.

Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei de la Iași – un mare curaj pe-atunci. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee. Cântecul de stea „încântă”, pe când colinda „descântă”, apasă Leșe.

Colinda are ca destinatar un țăran din sat: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna de pe cer. În colindă, gazda devine centrul Universului. În cântecul de stea, locul individului este luat de Iisus cu tragedia lui victorioasă. Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele Neînvins – Sol Invictus.

Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru „horile” din alte vremuri. El nu este numai un cercetător fără egal. Grigore Leşe aduce în prezent „vocile” tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu „vocile” arhaice din alte culturi. Am văzut cum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia. L-am văzut cu interpreți din Siria sau din Pakistan, cu aromânii fârșeroți sau cu oierii din Țara Loviștei, cântând colinde străvechi în canon, încât îți vine să strigi: Doamne, ce-am pierdut! Artistul a reușit să ne transmită o idee foarte generoasă: originea comună a muzicii arhaice la toate popoarele, dincolo de toate diferen țele care ne separă.

Pentru mine, discuția cu Grigore Leșe a fost o străluminare:
– Maestre, mulţi români se arată recunoscători nu doar pentru cântecul tradiţional, pe care îl aduceţi spre noi, dar şi pentru distincţia clară între cântecul de stea şi vechea colindă. Există o definiţie-Grigore Leşe a colindei?
Grigore Leşe: Da. V-o spun io. Ştiţi de ce umblu io a colinda? Una – să mă împac cu mine, aşa, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Aşa a fost. De aceea umblă oamenii a colinda. Trei – să se bucure de întâlnirea asta. Asta-i colinda!
– Este foarte bine că insistaţi, repetaţi şi repetaţi să nu se facă această confuzie cu cântecul de stea. De unde această insistenţă? Cum să perceapă românul ajuns „internaut” această diferenţă?
Grigore Leşe: Io n-am mai auzât o colindă în România de ani de zile! S-o creat modele false. Eu nu dau nume aici… Nu dau că după aia se supără… Dar colinda presupune un studiu extraordinar de aprofundat. Dar nici cercetătorii nu au rezolvat-o până-n capăt, nici Monica Brătulescu, nici Cristian Istrătescu-Târgovişte… Am trecut prin teoriile lor, le-am văzut… Dar dacă nu se umblă a colinda, degeaba tot vorbim noi din cărţi… Şi toţi cercetătorii se duc la cărţi. Se închid între patru păreţi şi iau cărţi: Densuşianu, Herseni… şi tăţ scriu unul după celălalt. Dar nu trebuie să scrii, trebuie să te duci să colinzi tu! Păi dacă nu colinzi tu, de unde să ştii dimensiunea colindei? Că e colindăăă!…

Trebuie să mă duc de unde apare Lumina!

Încă ceva. Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări… Este vocală. Aici intrăm exact pe ştiinţă. Eu nu vreau să repet ce-o scris ei. Io ştiu că mama când mă trimete la colindat, atâta îmi zâce: Băi, ia-o di la Răsărit! Păi nu-i şcoală asta? Iar ei o iau de la asfinţât în ziua de azi! Ei nici nu ştiu unde-i asfinţâtu şi unde-i răsăritu… Ce-o vrut mama să-mi spună când mi-a cerut s-o iau de la răsărit? Că de-acolo vine Lumina. Io nu pot să mă duc contra Luminii, io trebuie să mă duc de unde apare Lumina…

„Retrăirea căii”

– Semnificativ – mama, nu tata… Şi ce v-a mai învăţat mama?
Grigore Leşe: Ce m-o mai învăţat mama? M-o mai învăţat mama un lucru că, dacă mă duc la colindat, să nu ocolesc căsile. Înseamnă că io parcurg un drum clar şi trebuie să mă întorc tăt pe acelaşi drum. C-aşa zîce câtră mine: Ştii ce? Tu te ţîi de drum! Ce vroia ea să-mi spună? Că-i femeie simplă, cu două clase. Că dacă io mă duc pe drumul acesta, io trebuie să mă întorc pe acelaşi drum înapoi… Adică, la asta se spune „retrăirea căii”… Şi, dacă mă întorc înapoi, zîce să nu uiţi colacii la lele Floare, îi leşi acolo că-i cu ghizuială, îi iei pe botă de la ceilalţi, că nu putem mere cu tăţ colacii, că erau mulţi colaci. Şi vinem acasă… Auzăm pă bătrânu, pă străbunicu. Tu Năstăsâie, tu te duci amu cu Ion de-acasă, da ştii ce, să nu să stingă focu în vatră. Dacă să stânje focu în vatră, era un semn rău. Focu este lumina, viaţa. Iar viaţa asta de-aici în stânga şi în dreapta are doi fraţi – Răsăritu şi Apusu. Deci io nu pot să mă duc contra Lumii.

Spunea cineva la Televiziune: La noi, dacă le dai mere, le-aruncă pe scări. Zâc, nu cred. Eu am prins vremea ceea când mâncam mălai şi chită numai la Crăciun şi la Paşti. Şi când primeam colacu aista făcut, era mare bucurie. De fapt, colacu acesta ce reprezintă? Colacul de la colindă reprezintă încătuşarea Întunericului şi forţa Binelui. Când dau colacul, io dau încătuşarea, adică Întunericul a fost anulat. Este o întreagă poveste aici… nu insist.

Cântecele de stea (O, brad, frumos, o, brad frumos…, Ce vedere minunată…) nu au refren. Dezvoltă o temă biblică. Ce se întâmpla la naşterea Mântuitorului.
Lumea e perfidă. Iar colindele nu suportă perfidia. Colindele suportă smerenia.

„Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ…”

– Aţi descoperit în colindele vechi elemente ale cultului mithraic şi ale cultului zalmoxian. Ce relaţie există între ele?
Grigore Leşe: De exemplu, când erau sacrificiile zalmoxiene, erau sacrificii umane. Tre să moară cineva. La cultul mithraic, sunt sacrificate animale. Ei umbă pă tren, da dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!… Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? Am văzut nişte copchii atâta de talentaţ şi cântau „O, ce veste minunată!” şi atâta forţau glasurile, mi-o fo milă dă ei. Şi i-am chemat deoparte şi le-am zis: Ia cântaţi voi aşa – „O stea s-a ivit, o stea s-a ivit/ De la răsărit, de la răsărit!”. În cinci minute, copiii o cântau cu atâta plăcere… Dar trebuie să ştii, să fii pedagog. În cultul mithraic sunt aceste animale. Animalul când chică de pământ, ce înseamnă asta? C-o murit anu! Moare anu, că-i Moşu Crăciun, el e anu, moare şi reînvie. De ce tăt cântăm noi în Maramureş „O, moarte ce ţ-aş plăti/ La mine de n-ai veni, /Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ…”? Adică trecerea la viaţă prin moarte.

„Dumnezău îi mai mare, da’ Moşu-de-Neam…”
Partea religioasă… mă puneţ într-o situaţie delicată… Toate aceste obieceiuri vin de undeva. Şi s-au impus. Peste ele, s-au suprapus obiceiurile creştineşti. S-au amestecat calendarele şi s-au schimbat mereu. Toate aceste sărbători să le serbăm de Crăciun şi să zîcem că-i Isus Cristos… Şi în loc de Soare din cultul mithraic, îl punem pe Hristos. OK! Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo.
„Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?” Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ. În Ţara Loviştei, dacă-i întrebi, cine-i mai mare de lege – „La mijlocu Cerului/ Este-o masă…” şi spune că la masă stă Dumnezău, stă Moş Crăciun. Şi dacă-l întrebi pe bătrân cine-i mai mare, Moşu-de-Neam sau Dumnezău? Şi el atunce stă pe gânduri şi zîce: „Să nu-mi fie cu păcat, doară Dumnezău îi mai mare, da…” Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu creştină. Şi de aceea întâlnim aceşti Moşi de Neam şi mormintele lor prin grădini… Aşa să înmormânta. Îi ţîneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţîne… Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam. O să-i auzâţ când colindă… că nu io i-am învăţat să colinde…

Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor. De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban… şi asta îl irită.
Cum să devină el… tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de „creaţia populară”. Poate pentru că nu există „creaţie populară”. Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi… reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe…
Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur… Un Orfeu războinic în descântec, Grigore Leșe este o revelație a spiritualității noastre vechi.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!