Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ministerul Educației despre colectările de bani la Liceul ”Mircea Eliade”

Publicat 23:02 | 17 ian. 2014 // Justiţie, Republica Moldova, Social // 844 vizualizări
edu.md

edu.md

Ministerul Educației a demarat procesul de investigare a cazului relatat în mass-media privind sesizările din partea părinților despre colectările de bani în cadrul Liceului ”Mircea Eliade” din municipiul Chișinău și a solicitat explicații directorului instituției.

Ministerul Educației reiterează inadmisibilitatea forțării părinților sau oricăror altor persoane pentru a efectua plăți în favoarea instituțiilor de învățământ, transmite Serviciul de presă al ministerului:
“Este interzisă implicarea sub orice formă a managerilor școlari și profesorilor în procesul de colectare și administrare a donațiilor provenite din alte surse decât cele bugetare.
Ministerul cere managerilor instituțiilor de învățământ să respecte necondiționat prevederile Ordinului nr. 120 din 25 februarie 2010 cu privire la măsurile suplimentare de prevenire a corupției în instituțiile de învățămînt și Ordinului nr. 410 din 20 mai 2013 cu privire la interzicerea colectărilor de bani în scopul organizării examenelor de absolvire în învățământul preuniversitar, sesiunea 2013”.

Ministerul Educaţiei declară că salută poziția civică a părinților și încurajează implicarea acestora în activitatea instituțiilor de învățământ întru sporirea transparenței, calității procesului de instruire și combaterii practicilor de colectare ilicită de bani.

Totodată, Ministerul Educaţiei anunţă că va reveni cu detalii privind rezultatele anchetei de serviciu.

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!