Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Nadina Lisnic: Ultimul mesaj din valea câmpiei

Publicat 22:30 | 12 ian. 2014 // Accente Info, Cultură, Radar // 1.591 vizualizări

Colecţia Elldor.Info

Nadina-Lisnic-foto-versuriVersuri de Nadina Lisnic

Restartare

Azi vreau să uit cine eşti tu,
Ca să aflu cine sunt eu.
Îmi voi face timp să admir toate cele nouă ceruri
Şi-mi voi imagina o ploaie, dansând sub răchita în muguri.

Azi voi arunca alte zaruri, pe alte mese de joc
Şi-mi voi stabili altă miză.
Îmi voi face o surpriză plăcută şi-mi voi oferi doar lauri.

Şi-n timp ce pădurile-mi vor adormi pe braţe,
voi decide ca toate zilele care mi-au mai rămas
să se numească „AZI”.

Imatur

ApusAcum, când somnul s-a risipit printre gene,
Mi se pare amuzantă evadarea ta.
Mi-ai spus să păstrez iubirea subţiori până te întorci
Din călătoria cuceririi apusurilor montane.

Erau minunate, spuneai.
Culorile lor îţi invadau irişii, plămânii, inima.
Apusuri care deschid cortina unor probabile răsărituri
indescriptibile, inimaginabile.

Aşteptam cu nerabdare mesajele tale, ca să le pot trăi imaginar împreuna cu tine.

Iubite, prea multe apusuri au fost…
Este ultimul mesaj din valea câmpiei.
Nu a mai rămas nimic de încălzit.
Iubirea mea, din prea multă empatie,
A devenit apusurile tale.

Nu pot păstra apusuri subţiori…

Iluzie

Mare-plaja-cerMă simt ca un hoinar
pe malul mării
Căutând scoici frumoase
la miezul nopţii.

Încerc, pierdut, să te urmez.
Te văd ca pe-o nălucire –
tot mai departe.
Şi, totodată, atât de aproape.
Şi muză, şi călăuză.

Aş închide ochii şi m-aş lăsa
dus de vibraţiile tale.
Mi-aş desface visele şi aş
dănţui cu tine tot mai sus.

Îndepărtată mereu, însă,
mă transformi într-un om
tot mai reţinut.
Şi nu mai am curajul
nici să te strig pe nume.
Lumina mea! Sfârşitul meu…

Ea

Sorbona-geam-cladireFiinţa ei s-a volatilizat încet printre consoanele ce s-au rostit cu ură
şi n-a lăsat în urma ei niciun parfum şi nicio poveste memorabilă.
Poveştile altora au devenit ea, dar n-a reuşit nimănui să le spună.

Ea a păşit uşor şi n-a trezit nicio speranţă zadarnică.
Deşi, în timp ce urca deasupra tuturor,
şi-ar fi dorit să-şi lase urma tocurilor pe asfaltul fierbinte,
Ca măcar cineva să se întrebe dacă e posibil să fi existat vreodată.

Șanse

Port-corabii-vaporPătrat e universul și poți mereu alege
La care dintre colțuri ai vrea să te oprești.
Sunt mii de pași ce-ncearcă cărările celeste
Până ajung să nască și ele noi poteci.

Sub cerul tot albastru amurgul se așterne
Cu-aceeași indolență pe mărăcini și flori,
Dar și-n furtuna mare, venită pe neștire,
Percepem mersul pașnic, și nu răzbunător.

Suntem lumini aprinse și ducem focul vieții
În inimă, în lacrimi și până și-n gândire.
Și unii ardem mistic, acunși în rugăciune,
Iar alții în palavre și-n orice irosire.

Din ochiul cel de veghe lumina râu se scurge.
Nu-ți poți ascunde lipsa și că n-ai perceput.
Când poarta lumii-sferă în flăcări se deschide,
Acei frumoși și simpli primesc un început.

Evadare

Felinare-cer-semn-XVisând, oamenii îşi cresc
aripi albastre
Şi înfruntă gravitaţia
într-un zbor graţios,
se rotesc într-un vârtej nebun
şi creează,
într-o confuzie moleculară,
o lume lipsită de obstacole:
timp,
laşitate,
ură.

Şi chiar şi atunci când sună
insistent deşteptătorul,
ei îşi aştern aripile
pe pleoape –
ca să le ţină de cald.
Căci ce altceva poţi face
cu o pereche de aripi albastre
într-o lume în care
până şi ideea de a zbura
pare un gând naiv?!

Hartă

ScoiciCu cât mai mult stau
printre oameni,
cu atât mai mult mi se pare
că pământul nu mai e sferic,
ci plat.
Orizontul se depărtează de mine
şi nu mai e nevoie să merg
ca să aflu ce e mai departe –
văd totul stând comod în fotoliu:
arşiţa ucigătoare de la
ecuatorul altruismului;
ciclonul supărat de la
meridianul iertării;
îngheţul nemilos de la
polul iubirii.
Aţi devenit prea previzibili…
cu toţii.
M-aţi plictisit atât de mult,
încât aş încovoia
din nou pământul…
în interior!

Adio

Masina-sosea-drumCiudat…
Mă ţii de mână,
Dar paşii altora
formează între noi distanţa.
Te pierd.
Ochii tăi trişti
cuprind doar două cuvinte.
Ai mei le reflectă
cuminte şi trist.
Nu îndrăznim să ne
umezim buzele cu ele,
Dar o face vântul,
supărat pe apropierea
care a murit:
„Eu plec!…”
„Tu pleci!…”
„Te rog, nu pleca!” –
îndrăznesc să strig.
Zâmbind, îmi răspunzi
că pământul e sferic
şi că s-ar putea
să ne întâlnim cândva
la unul dintre cei doi poli.

Despărţire

SoareleA rămas doar umbra mâinii tale pe cer,
De când încercai să mângâi soarele la apus de lume.
Este tot ce am mai putut păstra din ceea ce ai fost cândva.

Amprenta translucidă rămasă pe tâmplele mele
de la agonia gândurilor din zori
Îşi trece prezenţa în trena trecutului tumultuos.

Aş fi putut lupta să te opresc când încă urcai pe pod.
Aş fi putut să te urmez şi să devin altcineva.
Dar… Primăvara era fermecătoare,
iar lumea nouă care creştea în mine nu simţea nevoia să evadeze.

Comori

Nadina-Lisnic-apus-de-soareSunt cerşetori şi regii la porţile iubirii,
Sacrificându-şi sceptrul pe zâmbet şi fiori,
Dar am văzut şi tineri ce s-au făcut de gheaţă
Şi şi-au schimbat lumina pe titluri şi comori.

Deci, care e comoara şi care e lumina?
Văd oameni de zăpadă în straie aurii
Şi oameni-nestemate în haine ponosite
De mă-ntreb care-s morţii şi care sunt cei vii.

Stau şi aştept la poartă. Deschide-se-va, poate.
Am ochii în lumină. Arăt ca un sărman.
Nu-s cerşetor. Nici rege. Am inima curată.
Rămân un om-spectacol şi după paravan.

Foto de Nadina Lisnic

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!