Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Boris Vieru: Actul de vechime al neamului nostru, scris în Munţii Călimani

Publicat 04:19 | 13 feb. 2014 // Accente Info, Cultură, Opinii, Racursiu, Radar, Social // 1.747 vizualizări

În vremuri de nimicnicie este anevoie să gândeşti lucruri măreţe şi sfinte, dar să îndrăznim, să învingem vremurile şi lumea şi să privim ca şi „Moşul” din Călimani pe deasupra lor, peste geana albastră a cerului, la munţii cei veşnici care ne luminează în faţă.

Actul de vechime al neamului nostru, scris în Munţii Călimani

Regionalia.ro

Regionalia.ro

Boris Vieru

Suntem aici, în Carpaţi, mai mult decât antici. Suntem pre-antici şi suntem pre-istorici.
Vorbesc după convenţiile ştiinţei contemporane, care de multe ori nu ştie unde e stânga şi unde e dreapta, dar ne oferă tot noi şi noi acte de identitate, cam unu la generaţia de ştiinţifici, tot noi şi noi explicaţii de origine a lumii, a popoarelor şi a limbilor, a tot ce se vede şi ce nu se vede.

Bibliotecile ard. Imperiile cresc şi descresc, neamurile prădătoare le suflă vântul lui Dumnezeu şi le spulberă de pe faţa pământului, căci a lui este lumea şi plinirea ei.

“Moşii” noştri şi-au scris actul de identitate pe vârfurile de piatră ale Carpaţilor, l-au sculptat în stâncile din creierul munţilor, acolo unde imperiile nu ajung, iar orânduielile trecătoare ale spulberaţilor şi viscoliţilor s-au oprit, pipernicite, la poale.

„12 apostoli” din Călimani. Foto: Ecoaequilibrium.blogspot.com

„12 apostoli” din Călimani. Foto: Ecoaequilibrium.blogspot.com

“Moşul” de la Călimani. Ecoaequilibrium.blogspot.com

“Moşul” (ecoaequilibrium.blogspot.com)

Am stat în uimire privind la “Moşul” de la Călimani.
Este o sculptură uriaşă, o stâncă întreagă reprezentând cu exactitate şocantă trăsăturile obrazului, tăietura ochilor, nasul puternic, de luptător crâncen, dar şi oarecare tristeţe a gurii, îngândurare a frunţii, privind de la aproape 2000 de metri înălţime peste asfinţitul de aur al soarelui, care cobora pe după versantul de apus al Călimanilor.

Anii tăi sunt veşnici, Doamne, iar anii noştri ca ziua ce apune şi ca umbra ce se stinge în cetina de brad de sub bărbia Moşului.
De mii şi mii de ani priveşte veşnicia cerului atât de albastru încât te taie la oase, acest „Moş” al nostru, cu căciula de miel îndesată pe cerbicea stâncoasă.

Boris Vieru

Boris Vieru

Mă uit şi cercetez, revin şi rememorez: este acelaşi „Moş” pe care l-am întâlnit la poalele Călimanilor înainte de a urca aicea sus, are aceleaşi trăsături somatice, inconfundabile, curat româneşti, aceeaşi blândeţe a chipului, combinată cu o putere inexplicabilă de luptător cu sabia, dar şi de iniţiat al Cerului, aceeaşi alură de înţelepciune, sprijinită în toiagul cu care păstoreşte şi turma, şi neamul său; este acelaşi „Moş” întâlnit în nemuritoarele scrieri ale lui Sadoveanu; este acelaşi „Moş” din răzeşiile aprige ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, – Io, Ştefan Voievod, Domnul Ţării Româneşti a Moldovei; în fine, este „Moşul” de pe Columna lui Traian, cu căciula adusă din spate spre frunte

Nu e nici o îndoială de acest lucru, şi atunci încep să le dau dreptate celor care mărturisesc cu sute de probe scrise în piatra Carpaţilor, dar şi în tăbliţele de plumb de la Sinaia, că neamul nostru şi limba noastră se trag direct de la aceşti „Moşi”, că de fapt dacii şi romanii, ultimii veniţi în Dacia Felix pe la începutul erei creştine, vorbeau limbi cu acelaşi substrat, limbi care proveneau dintr-o stră-limbă comună.

E o taină asta, mare, ţinută aşa din veacuri şi milenii apuse, pe care nici nu încercăm să o desfacem. Umblăm în jurul acestor statui uriaşe, – de la „12 apostoli” din Călimani, de la Babele sau de pe alte vârfuri ale Carpaţilor, că sunt mulţi aceşti „moşi” uriaşi ce sprijină Carpaţii româneşti de cer, – buchisim în tăbliţe de plumb cu instrumentele inefabilului şi ale intuiţiilor, şi ne este suficient, pentru pumnul trecător de humă de la poalele Călimanilor.

Ceea ce ştim şi ce afirmăm cu toată virtutea este că neamul acesta al nostru este nu numai un miracol, o minune a lui Dumnezeu, care se poate retrage din faţa zgomotului Istoriei pentru o mie de ani pe platourile înzăpezite ale Carpaţilor, ca apoi să se reverse în principatele de nobilă domnie ale Muşatinilor şi Basarabilor, – el este şi o mare şi adâncă taină, sau este apărat de o mare şi adâncă taină – taina care îi ascunde naşterea şi măreţia mântuirii.

Suntem atât de vechi aici, încât nu putem să-i avem martori ai dăinuirii noastre în Carpaţi şi la Dunăre şi la Mare şi la Nistru nici pe machedonii lui Alexandru imperialul, dealtminteri trac de neamul nostru, nici pe romani, nici pe grecii care consemnau faptele de bărbăţie ale geţilor cei drepţi…

Suntem aici cu multe mii de ani înaintea tuturor acestor popoare şi istorii, şi mărturia se înalţă în faţa noastră.

Stâncile vorbesc, graiurile munţilor cântă lucruri de nepovestit şi care cu greu se urcă la inima omului de sub vremi.

În vremuri de nimicnicie este anevoie să gândeşti lucruri măreţe şi sfinte, dar să îndrăznim, să învingem vremurile şi lumea şi să privim ca şi „Moşul” din Călimani pe deasupra lor, peste geana albastră a cerului, la munţii cei veşnici care ne luminează în faţă.

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!