Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ochii ne păcălesc: O enigmă a lui Galileo Galilei a fost dezlegată, după 400 de ani

Publicat 14:42 | 12 feb. 2014 // Elldorscop, Ştiinţă // 876 vizualizări

planeteleO iluzie optică, descoperită pentru prima oară de Galileo Galilei, în urmă cu 400 de ani, potrivit căreia Venus pare mai mare decât Jupiter atunci când cele două planete sunt observate cu ochiul liber, a fost explicată de cercetătorii americani, notează Mediafax.

Oamenii de ştiinţă de la Colegiul de optometrie afiliat Universităţii din New York au constatat că această iluzie optică este o consecinţă a modului în care ochiul uman percepe lumina şi întunericul, ce are legătură cu felul în care sunt stabilite conexiunile neuronale pentru a distinge obiectele albe de cele negre, informează Dailymail.co.uk.

Experimentele au fost realizate de Jens Kremkow şi colaboratorii acestuia, în laboratoarele Colegiului de optometrie, rezultatele fiind publicate în Proceedings of the National Academy of Science.

„Galileo a fost primul om de ştiinţă care a afirmat că ochiul uman deformează realitatea”, a declarat doctorul Jose Manuel Alonso, din echipa de cercetare.

„El a observat că Venus părea un corp ceresc mult mai mare decât Jupiter, observat cu ochiul liber, şi că lucrurile stăteau exact invers când le privea cu telescopul”, a precizat Jose Manuel Alonso.

Faptul că aceste efecte sunt explicate de modul în care neuronii sunt amplasaţi şi interconectaţi în retină şi creier i-a determinat pe autorii studiului să constate că iluzia este potenţial generată de fotoreceptorii optici prezenţi la nivelul ochilor.

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!