Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Petru Romoşan: Lăsaţi-o jos cu propaganda! Rusia are şi ea dreptatea ei

Publicat 01:03 | 13 mart. 2014 // Mapamond, Opinii, România // 1.469 vizualizări

Petru-RomosanPetru Romoşan

Despre criza din Ucraina, din Crimeea, toată lumea are voie să spună prostii propagandistice antiruseşti. Şi cînd spun „toată lumea” mă gîndesc şi la presa occidentală, şi la modesta media românească, dar mai ales mă gîndesc la politicienii de primă linie din Vest.

Politicienii români, care au în sarcină politica externă şi politica de apărare, ministrul de Externe, preşedintele, ministrul Apărării, şefii principalelor servicii gîfîie penibil în urma evenimentelor.

Pentru că le lipseşte şi cunoaşterea istoriei, şi pentru că au fost încă o dată surprinşi cu dosarele nepregătite. Ca la venirea ninsorilor şi a gerului din fiecare iarnă.

Cît despre prim-ministrul Victor Ponta, cu socrul său, Ilie Sârbu, susurîndu-i în urechea stîngă, el are alte preocupări măreţe: candidatura la preşedinţia României (după principiul lui Peter, al incompetenţei), emisiuni TV, biznisuri, şi în weekend poate învaţă limba maghiară. Iar după ce l-a fentat pe Traian Băsescu cu noul său guvern, se admiră într-un ciob: „Oglindă-oglinjoară, cine e cel mai şmecher din ţară?”.

Dar Vladimir Putin îşi vede de proiectul său, destul de insensibil la comparaţiile cu Hitler şi cu invazia Cehoslovaciei pe care i le aplică fostul secretar de stat al SUA, doamna Hillary Clinton. Doamna Sarah Palin, fostă candidată republicană la vicepreşedinţia Statelor Unite, a mers, în stilul ei inimitabil, chiar mai departe şi a cerut folosirea bombei atomice. Destul cît să rămîi cu gura căscată, ca la dentist. Dar nu toţi americanii spun enormităţi propagandistice. Editorialistul Eugen Robinson, în „Washington Post”, le atrage atenţia cititorilor săi că Statele Unite sînt prost plasate să reclame respectul absolut al statelor suverane. Asta după Irak, Afganistan şi atîtea alte războaie purtate în teritorii unde nu se găseau deloc americani, spre deosebire de Crimeea şi Ucraina, pline de ruşi şi de rusofoni. Istoricul şi strategul militar Edward N. Luttwak nu intră nici el deloc în corul celor care spun platitudini patetice şi presupus bine intenţionate pe bandă rulantă. Dimpotrivă. Într-un articol din „LePoint”, reluat şi de cotidianul.ro, ne prezintă pe scurt planul „secret” al lui Vladimir Putin.

Oricît ar fi de deranjaţi noii conducători de la Kiev, cei votaţi direct în Euromaidan, în Crimeea, în estul şi în sudul Ucrainei, Rusia îşi are drepturile ei. Şi deci este foarte posibil să ne trezim cu un nou stat, o „Nouă Rusie”, la est de Nipru, cu capitala la Kiev-Est, în vreme ce Ucraina Occidentală va avea capitala la Kiev-Vest, care este şi partea veche a oraşului, Kievul fiind tăiat în două de Nipru. Un fel de nou Berlin. Ba chiar că Vladimir Putin ar putea fi, deocamdată, generos, pentru că Rusia are întotdeauna timp, şi le-ar putea lăsa frumosul oraş Odesa ucrainenilor din vest, proeuropeni şi catolici, susţinuţi de Vatican şi de Polonia, prin Biserică, dar nu numai. Pentru că sînt şi destui ucraineni ortodocşi care vor o ruptură clară de Moscova, susţinuţi de ierarhii lor.

România şi Republica Moldova au, poate chiar pe termen scurt, şansa să recupereze cele trei judeţe din Basarabia Veche, Bugeacul, adică Ismail, Cahul şi Bolgrad, luate cu forţa de Rusia ţaristă Regatului României după Războiul de independenţă de la 1877, în urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878. Şi ar trebui să se întoarcă sub administraţie românească şi Bucovina de Nord, cu Cernăuţi. Mai ştim cîţi şi cum mai trăiesc românii din acele teritorii? Şi mai este şi Transcarpatia, cu Maramureşul istoric, locul de baştină al voievodului descălecător Bogdan şi locul unde au fost tipărite Diplomele maramureşene, de care uităm sistematic, cu cei peste 50.000 de români care locuiesc acolo (40.000 de maramureşeni şi 10.000 de volohi), români uitaţi de mult deşi au participat la Marea Unire de la 1918.

În 2008, la Bucureşti, la reuniunea NATO, Vladimir Putin s-a opus aderării Ucrainei la organizaţie şi a argumentat că există mai multe Ucraine, între care una e rusească, iar foarte multe teritorii au fost alipite abuziv la actuala Ucraină artificială, printre care şi teritorii româneşti, cu românii care le locuiesc. Cei din presa noastră care se gargarisesc cu limba de lemn „prooccidentală”, politically correct, ar trebui totuşi să-şi aducă aminte că sînt români şi că prostiile şi le debitează totuşi în aceeaşi limbă română pe care o vorbesc şi românii din Ucraina şi din Republica Moldova. Şi ar putea să-şi amintească şi de lungul proces pentru Insula Şerpilor, pămînt românesc.

Ceea ce nu înseamnă că Ucraina Occidentală, adevărata Ucraină, nu are toate drepturile la autodeterminare, suveranitate şi opţiune proeuropeană şi, de ce nu, proatlantică. Deziderate ce, foarte probabil, se vor şi realiza. Singurele mari mize în timpul imediat următor vor fi graniţele de la Nipru la Nistru pentru Ucraina şi soarta oraşelor Kiev şi Odesa. Dacă Odesa va fi ucraineană, cum scrie Luttwak, românii nu vor avea din nou graniţă cu Rusia. Vecinul nostru la est va fi Ucraina şi, astfel, România şi Republica Moldova se vor debarasa de condiţia împovărătoare de frontieră estică a UE şi a NATO.

Dacă toate aceste discuţii sînt băgate sub covor şi sînt înlocuite cu fraze sforăitoare antiruseşti şi anti-Vladimir Putin, nu înseamnă că prin wishful thinking realitatea devine conformă cu frazele noastre.

Cotidianul.ro

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!