Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

„Revoluția mondială” a lui Dughin

Publicat 14:23 | 25 iun. 2014 // Mapamond, România // 1.060 vizualizări

Ilie-Badescu-NoopoliticaViorel Patrichi

Globalizarea și spațiul secularizant, conflictul dintre Est și Vest, iar noi – la mijloc. Buricul Universului!

Ilie Bădescu: „Omul fără credință și-a pierdut sufletul. Este „cadavru vertical”, cum spune Tolstoi. Este trup, se mișcă în lume, are dimensiune, profil sociologic, dar nu mai are suflet.
O sociologie care nu face distincția între cele două orizonturi – cel biologic, de supraviețuire, de râvnire, de plăcere, de nevoi și cel spiritual, care vizează înălțarea omului și dacă nu-și asumă dimensiunea aceasta înălțătoare a omului trădează misiunea sa gnosiologică, epistemologică și, de fapt, devine aproape agnostic, nu participă la cunoaștere, la progresul științei.
Deci, sociologia și toate științele trebuie să se rezidească pe această dimensiune spirituală. De aceea, am crezut că noologia poate explica ordinea spirituală a lumii. Ulterior, am scris „Noopolitica”, lucrare care mi-a deschis calea spre o nouă carte pe care o scriu acum cu doctorul Pavel Chirilă „Politica creștină”. E incontestabil că biserica face propria ei politică, nu e de partid.

Alianțele evidențiază efectele perverse, cum le spunem noi în sociologie. Noi am îmbrățișat cu foarte multă reticență ipoteza difuzată și de geopoliticianul rus Aleksandr Dughin, conform căruia înțelegerea tensiunilor regionale trebuie întotdeauna raportată la marele conflict între cei doi poli: continentalismul euro-asiatic și atlantismul american. Părerea noastră este că această schemă simplifică enorm lucrurile și mai degrabă creează confuzie, decât limpezire. Nu putem ignora puterea de refracție geopolitică a spațiilor regionale. Buturuga mică răstoarnă carul mare!

Am avut un dialog cu profesorul Aleksandr Dughin, care este dispus să treacă peste configurațiile regionale și de aceea propune un altfel de deznodământ la aceeași mare tensiune a lumii și anume, spune el, revoluția mondială. Este un concept chiar soteriologic.

Numai prin cunoaștere, spațiul românesc poate să devină factor de securitate în zonă. Adică să fie stat de cultură la Dunărea de Jos, cum spunea Mihai Eminescu, deci un stat activ. România trebuie să devină un stat de necesitate europeană, cum spunea Nicolae Iorga, adică o entitate geopolitică cu funcții foarte bine așezate. Cultura este singura care poate să cucerească alte spații”.

Și câte ar mai fi de spus despre calea neumblată a românilor…

Până atunci însă, țara lor seamănă cu barca lui Ponta de pe ulițele din Teleorman, trasă de edecarii de la Jandarmerie.
Epuizat de atâta efort administrativ, Ponta o întreabă peste umăr pe ministreasa de la Mediu: „Tu ce faci, fă Doină, aici? Aveai tu chef de niște inundații?” „Păi nu aveam chef, da…” Trecem peste limbajul academic al Pontănacului și ne vom referi puțin la isteria ortografică a „găozarilor” din presă: toți scriau pe burtiere și prin ziare „Fă, Doină”, în loc de „Fă Doină”.
Ei nu pricepeau că acolo nu este vorba de verbul „a face”, nu știu că „fă”, „fa”, „bă”, „mă” determină numele, deci nu se separă prin virgulă. Păi cum să le mai amintești lor despre acordul dintre substantiv și adjectiv în genitiv-dativ, despre utilizarea prepoziției „pe” în acuzativ?

Asemenea norme de scriere pentru clasa a III-a țin deja de studii academice în presa noastră, care stâlcește limba română literară.

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!