Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Când vine ceasul morții și de ce mor copiii – explicațiile sfinților părinți

Publicat 22:48 | 22 nov. 2017 // Mapamond, Radar, Spiritualitate // 1.279 vizualizări

Felinare-cer-semn-XMoartea este un mare mister – sfârșitul vieții pământești și intrarea în Veșnicie. Un eveniment atât de important nu se poate produce printr-o întâmplare, accidental – cunoaștem că nimic nu este întâmplător și că Dumnezeu conduce lumea.
Nu suntem în măsură să înțelegem pe deplin cum hotărăște Dumnezeu ceasul la care un om trebuie să moară, dar sfinții părinți ai Bisericii ne-au lăsat câteva cugetări pe această temă.

Primul lucru de reținut și de crezut este că, indiferent de momentul și felul în care survine decesul unui om, Dumnezeu l-a luat din viața pământească la ceasul cel mai potrivit.

Un om moare în momentul în care sufletul său și-a atins potențialul maxim sau într-un moment când nu poate fi lăsat să cadă mai mult decât a căzut, explică teologul ortodox rus, profesorul Aleksei Ilici Osipov.

Aleksei-Ilici-OsipovOamenii care mor în copilărie pot fi considerați fericiți, sunt suflete deosebite, binecuvântate, menționează profesorul Osipov: s-au născut și au dăruit Iubire ajutându-și părinții (neamul) să-și ducă povara păcatelor, să le ispășească, apoi au plecat în Veșnicie curați, fără să lase păcate în urma lor, apți să accepte cu smerenie slava și bucuria ce le-au fost pregătite în Împărăția lui Dumnezeu.

”Nu orice copil este capabil să moară în copilărie. Auziți? Faptul că trăim este o mărturie că fără această viață pământească, fără acest drum al cunoașterii de sine, noi nu suntem capabili să primim Împărăția lui Dumnezeu. Nu suntem în stare, ne-am mândri”, arată profesorul A. I. Osipov.

Teologul rus precizează că Sfântul Isaac Sirul (apr. 640 – 700) se referă la asemenea copii, numindu-i ”îngeri ai lui Dumnezeu”, dar și exprimând opinia că aceștia ”pot fi chiar mai sus decât unii asceți pe care-i cunoaștem”.

Revelațiile și învățăturile sfinților părinți despre ceasul morții, acceptate și mărturisite de Biserica Ortodoxă, sunt sintetizate într-un interviu de Cuviosul Paisie Aghioritul (1924 – 1994):
”Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe fiecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său.
Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască.
Pe unii care duc o viaţă păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia.
Este ca şi cum le-ar spune: “Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”.
Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare”.

Cuviosul-Paisie-AghioritulCuviosul Paisie Aghioritul mai povestea: „Atunci când aud despre moartea vreunui tânăr, mă mâhnesc, dar omeneşte. Pentru că dacă vom cerceta lucrurile mai în profunzime, vom vedea că, cu cât creşte cineva, cu atât mai multă nevoinţă trebuie să facă, căci adaugă şi mai multe păcate. Mai ales atunci când este mirean, cu cât trec anii, în loc să-şi îmbunătăţească starea duhovnicească, o înrăutăţeşte cu griji, cu nedreptăţiţi etc. De aceea omul este mai câştigat atunci când îl ia de tânăr. (…)

Atunci când sufletul omului iese liniştit nu înseamnă că este într-o stare duhovnicească bună, dar nici nu înseamnă că au păcate multe cei care se chinuiesc la sfârşitul vieţii lor.
Sunt unii care, din multa lor smerenie, cer cu stăruinţă de la Dumnezeu să aibă un sfârşit urât, pentru ca astfel să rămână necunoscuţi după moartea lor.

Sau se poate ca cineva să aibă un sfârşit urât pentru a plăti puţin din datorie. Fiindcă l-au lăudat oamenii mai mult decât merita, Dumnezeu îngăduie ca acesta să facă nişte lucruri ciudate în ceasul morţii lui pentru a scădea în ochii oamenilor.

Alteori Dumnezeu rânduieşte ca unii să se chinuiască în vreme ce-şi dau sufletul pentru ca cei care sunt lângă el să înţeleagă cât de greu este în iad atunci când nu te aranjezi duhovniceşte încă de aici. În timp ce dacă ai actele în regulă, adică eşti pregătit duhovniceşte, treci dintr-o viaţă în alta fără ca vameşii să se mai apropie de tine.”.

Sfântul Ioan Gură de Aur (347 – 407) a vorbit în predicile sale despre ceasul morții:
”Dacă vreţi să aflaţi de ce este necunoscut fiecăruia dintre noi sfârşitul vieţii sale şi de ce moartea vine pe neaşteptate, ca un fur noaptea, vă voi spune, considerând că e drept să se întâmple aşa.
Sf-Ioan-Gura-de-Aur-2Aşadar, dacă fiecare dintre noi şi-ar cunoaşte clipa morţii, nimeni nu s-ar îngriji să săvârşească fapte virtuoase cât trăieşte, ci cunoscând care va fi ultima zi din viaţa sa, după ce mai întâi va face nenumărate rele, s-ar pocăi cu puţin înainte de a închide ochii şi ar pleca spre viaţa de dincolo izbăvit de păcatele lui.

Dacă acum, când frica şi necunoaşterea ceasului morţii ne cutremură sufletele, după ce ne petrecem întreaga viaţă în păcat, cei mai mulţi dintre noi abia în ultimele clipe ne hotărâm să ne pocăim, desigur dacă mai apucăm, care dintre noi s-ar mai îngriji de lucrarea virtuţii, dacă am şti cu precizie când vom muri? N-am şovăi să săvârşim tot felul de lucruri până în ziua aceea. Ne-am răzbuna pe duşmani, am ucide pe cine vrem, ne-am satisface patimile sălbatice ale sufletului pe spinarea semenilor noştri, şi după aceea, înainte de a muri… ne-am pocăi!

În afară de asta, nici fapte de jertfire de sine adevărate n-ar exista, nici oamenii cu suflet viteaz n-ar avea vreun merit, deoarece, când ar înfrunta cu curaj şi neînfricare diferitele primejdii, şi-ar îndreptăţi curajul prin încredinţarea că nu le-a sosit ceasul morţii.

Încă şi cei mai laşi s-ar arunca fără şovăială în foc, ştiind că nu sunt în primejdie de a păţi ceva rău. Căci cel care ştie că-şi poate pierde viaţa într-o primejdie şi cu toate acestea nu şovăie să se expună acestei primejdii, îşi dovedeşte fără putinţă de îndoială vitejia şi jertfirea de sine. (…)

Spune-mi, din ce motiv îl plângi cu atâta durere pe cel care a murit? Pentru că era rău? Atunci nu numai că nu trebuie să plângi, ci să-I şi mulţumeşti lui Dumnezeu, Care a oprit răutatea lui.

Nu cumva, dimpotrivă, a fost bun? Şi în cazul acesta trebuie să te bucuri, pentru că a murit „ca nu cumva răutatea să-i strâmbe înţelepciunea, ca nu cumva înşelarea să-i amăgească sufletul” (Înţelepciunea lui Solomon 4, 11).

Nu cumva era tânăr? Chiar şi pentru aceasta să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi să-L slăveşti, fiindcă l-a luat lângă Dânsul. Aşa cum pe cei care merg să primească vreun rang îi conducem cu bucurie şi mulţumire, la fel trebuie să ne luăm rămas bun şi de la cei care pleacă din viaţa aceasta, pentru că se duc aproape de Dumnezeu, unde vor primi mare cinstire şi fericire.

Nu spun, desigur, că nu trebuie să ne pară rău pentru despărţirea de persoanele dragi nouă, care mor, dar să nu ne întristăm mai mult decât trebuie. Căci ne vom mângâia destul dacă ne gândim că omul pe care l-am pierdut era muritor, ca noi toţi.
Dacă ne revoltăm, nu arătăm altceva decât faptul că cerem lucruri care nu se potrivesc cu firea omenească. Te-ai născut om, prin urmare muritor. De ce suferi pentru ceva atât de firesc, cum este moartea? Nu cumva regreţi fiindcă pentru a trăi trebuie să mănânci? Nu cumva ai vrea să trăieşti fără hrană? Atunci de ce-ţi doreşti să nu mori? Pe cât de firesc este să mănânci, aşa şi să mori. De vreme ce eşti muritor, nu cere să devii nemuritor; căci acest lucru a fost stabilit o dată pentru totdeauna.

Să nu ne asemănăm tâlharilor, care vor să-şi însuşească lucruri care aparţin altora. Astfel, când Dumnezeu ia de la noi bani sau cinstiri sau slavă, şi chiar trupul sau sufletul, le ia pe cele ce-I aparţin.

Şi chiar şi pe copilul tău dacă l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tău, ci o făptură de-a Lui.”.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!