Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

”Puțini sunt oamenii care au o privire curată. Ce înseamnă demonizare? Să nu te poți înțelege cu lumea”

Publicat 22:29 | 12 mart. 2018 // Radar, Spiritualitate // 840 vizualizări

agioritikovima.gr

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

– Părinte, uneori ispitele vin una după alta și nu le mai pot răbda.

– Vrei să-ți dau o soluție ca să le eviți? O vei primi?

– Da.

– Singura soluție ca să eviți ispitele este să …te lupți cu diavolul!… De ce râzi? Nu-ți place această soluție? Ascultă. Cu cât se nevoiește cineva, cu atât va avea mai multe ispite și greutăți. Și cu cât va încerca să evite ispita, cu atât mai mult diavolul îi va sta împotrivă. Dar prin ispite – dacă le punem în valoare în chip corect – ni se dă ocazia ca viața noastră, care uneori este antievanghelică, să devină evanghelică. (…)

Oamenii care au un suflet fin, multă mărime de suflet și sunt sensibili trebuie să ia aminte, pentru că diavolul își bagă coadă sa și-i face și mai sensibili, putând ajunge la melancolie sau chiar – ferească Dumnezeu – sinucidere.

Diavolul niciodată nu merge contra, deși pe noi, oamenii, ne pune să mergem împotriva semenilor noștri și să ne certăm.

Pe cel trândav îl face și mai trândav. Îl odihnește cu gândul “te doare capul, n-ai dispoziție. Nu-i nimic dacă nu te scoli să te rogi“.

Pe cel evlavios îl face și mai evlavios, ca să-l atace în mândrie, sau îl îmbrâncește să se nevoiască mai presus de puterile sale, încât să-l istovească și să lase după aceea toate armele lui duhovnicești, pentru ca mult-nevoitorul de mai înainte să se predea.

Pe cel cu inima aspră îl face și mai aspru, pe cel sensibil – exagerat de sensibil.

Și vezi câți oameni se ticăloșesc cu insomnii și iau medicamente, unii pentru că au o oarecare sensibilitate, alții pentru că și-au zdruncinat nervii lor.

Rar poți vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai mulți sunt ca și cum ar avea electricitate.

Cei care nu se mărturisesc primesc influențe diavolești, au un magnetism diavolesc, pentru că diavolul are stăpânire peste ei.

Puțini sunt oamenii, fie ei băieți ori fete, ori vârstnici de sunt, care au o privire curată. Demonizare! Știi ce înseamnă demonizare? Să nu te poți înțelege cu lumea. (…)

Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând rușinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi și îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc: “În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie“.
După aceea îi va atrage atenția, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine, oare, l-a făcut.
Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuia să meargă să-l vadă.
“A! Ce inspirație mi-a venit în timpul Sfintei Liturghii“, își spune. Acela însă este diavolul care se strecoară înăuntru și omul intră în discuție cu gândul adus de el.

Când aude pe preot spunând: “Cu frică…“, numai atunci își dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie și el n-a participat deloc la ea. (…)

O, dacă ați vedea pe diavolul cum se mișcă! Nu l-ați văzut și de aceea nu pricepeți unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește.
Am observat asta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact la punctul la care vreau, la cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin alții și mă întrerup.
Diavolul îi pune mai înainte să caște gura la Schitul de vizavi sau să privească altceva și rânduieste să vină la momentul cel mai important al discuției, ca să schimb subiectul și să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuția, știe diavolul unde va duce și, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact la momentul cel mai sensibil, ca să mă întrerupă. (…)

Măi, ce face vrăjmașul! Mereu învârte butonul la altă frecvență. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învarte butonul în altă parte și uită de sine prin ceea ce îi dă acela.

Își aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, îi aduce aminte de altceva.
Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăța cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

– Părinte, dar cum să învețe?

– Să se observe pe sine însuși. Dacă cineva se observă pe sine, învață. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observa norii, vântul. (…)

Dacă omul nu are voință, nu poate face nimic. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Totul stă în a vrea și a nu vrea“.
Adică toate depind de: dacă vrea sau nu vrea omul. Mare lucru!
Dumnezeu este din fire bun și vrea binele nostru. Dar este nevoie să vrem și noi. Pentru că omul zboară duhovnicește cu două aripi: cu voia lui Dumnezeu și cu voia sa.

Dumnezeu ne-a prins pentru totdeauna o aripă – voia Sa – de un umăr al nostru. Dar ca să zburăm duhovnicește trebuie ca și noi să ne prindem de celălalt umăr aripa noastră, voia omenească.

Dacă omul are voința puternică, are aripa omeneasca și se echilibrează cu aripa dumnezeiască și atunci va putea zbura.

În timp ce dacă voința îi este atrofiată, încearcă să zboare puțin, dar se prăbușește. Încearcă din nou să zboare, dar iarăși cade.

– Părinte, voința se cultivă?

– N-am spus că toate se cultivă? Voința există la toți oamenii, la unii mai puțină, la alții mai multă. Când omul are dispoziție să se nevoiască, se roagă și cere de la Dumnezeu să-i mărească voința și Dumnezeu îl ajută.
Cand omul nu sporește, atunci să știe că ori nu pune voință deloc, sau puțină, și aceea slabă, lucru care iarăși nu ajută.

Din cartea ”Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească”, Editura Evanghelismos, 2003, via Cuvantul-ortodox.ro

Citește și Trei patimi ale omului de la care pornesc toate relele: lăcomia pântecului, iubirea de arginți şi căutarea laudelor

Mânia nu trebuie controlată, ea trebuie stinsă

Sf. Ignatie Briancianinov: Suferințele sunt Paharul lui Hristos, semnul aleșilor lui Dumnezeu

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!