Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

De ce există atât de multă suferință în lume – explicația teologului A.I. Osipov

Publicat 22:20 | 19 mai 2019 // Racursiu, Radar, Spiritualitate // 470 vizualizări
Profesorul-teolog A.I. Osipov la Chișinău, 14 septembrie 2018. Foto: Altarulcredintei.md

Viața pământească este o pregătire pentru Viața Veșnică. Unii oameni se desăvârșesc prin încercări și suferință, alții – prin ceea ce apare ca prosperitate exterioară. Dumnezeu este doctor, nu călău. Dumnezeu nu pedepsește, nu-i trimite omului suferința pentru păcatele lui. Altfel funcționează mecanismul vieții pământești, spune profesorul-teolog ortodox rus Aleksei Ilici Osipov.

Lumea noastră, creată de Dumnezeu, se bazează pe legi și orice încălcare a acestor legi, atât a celor fizice (de ex., legea gravitației), cât și a celor spirituale atrage după sine suferința.

În această ordine de idei, motivul general și de bază al suferinței umane sunt acele fapte de ordin moral și spiritual ce contravin conștiinței – patimile, păcatele cu fapta, cu vorba, cu gândul.  

„Cum să ne raportăm corect la suferința din lume?” – a fost întrebat profesorul A.I. Osipov. Mai întâi, potrivit ilustrului teolog și apologet, ar trebui să clarificăm care este obârșia necazurilor.

A.I. Osipov explică în cadrul unei lecții (video – la finalul articolului):

„Una dintre cele mai mari greșeli ale conștiinței noastre este că ni-l imaginăm pe Dumnezeu așa cum îl înțelegeau păgânii și iudeii până la Hristos. Adică, ei considerau că Dumnezeu este un țar atotputernic, care pe unii îi premiază pentru fapte bune, iar pe alții îi pedepsește pentru păcate.  Și, când colo, vedem învățătura fără precedent: că Dumnezeu este Dragoste. Adică, El nu pedepsește pe nimeni și nu decorează pe nimeni. Cum să înțelegem asta?

Iată că, într-adevăr, întâlnim o învățătură nouă, care ne spune că Dumnezeu este doctor, nu judecător și, cu atât mai mult, nu călău.

Și care este atitudinea medicului față de bolnavi? Un extraterestru, dacă ar vedea, ar rămâne cu gura căscată. Vin, bunăoară, doi oameni la un omulean în halat alb. Unuia omuleanul în halat alb îi spune: „La sanatoriu!”. În privința celui de-al doilea dispune: „Dezbrăcați-l imediat!”. Înhață cuțitul și începe să-l taie. Extraterestrul ar înțelege așa: primul i-a fost pe plac omuleanului în halat alb, iar al doilea l-a supărat cu ceva.  Iată cum gândim noi…

Nu, Dumnezeu nu premiază pe nimeni și pe nimeni nu pedepsește, nu condamnă. El este Dragoste. Așa cum a scris minunat Isaac Sirul, tot ce face Dumnezeu, face uitându-se la folosul pe care acțiunile Sale i le aduce omului în cauză. Folosul și atât. Ca un chirurg. Face o operație. Cui îi este plăcut? Taie o mână, un picior, altceva… pe inimă se fac operații. Pentru ce? Văzând beneficiul pe care această operație i-l va aduce omului.

Din acest motiv, întristările și necazurile în lume sunt fenomene firești ale stării noastre lamentabile. În mod continuu trăim ne-dumnezeiește, nu după legile lui Dumnezeu. Neplăcerile, însă, nicidecum nu sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest fapt. Pentru că unii suferă, alții, se pare, prosperă. Așadar, ce se întâmplă?

Anume din acest motiv am oferit exemplul cu trimiterea unuia la sanatoriu, iar a altuia – pe masa de operație. Noi nu cunoaștem particularitățile sufletului unui sau altui om. Nu cunoaștem ce-i este mai de folos.

De folos din ce punct de vedere? Păi, care e sensul vieții? Pentru ce trăiește? Sensul vieții omului constă în faptul ca omul în sfârșit să înțeleagă că el, în această stare în care ne aflăm noi acum, este profund bolnav.

„…Este imposibil. Cum, adică, sunt profund bolnav?”. Despre ce este vorba? Atingeți-i orgoliul propriu numai… Dușman îți poate deveni! Atingeți-vă de  buzunarul lui… Ce va fi? Suntem profund bolnavi. Să nu ne atingă nimeni, cu nimic. Iar la final va veni moartea. Ce existență o mai fi și asta? „Cadou zadarnic, dar întâmplător, viață, de ce-mi ești dată?/ Sau ce forță ostilă te-a condamnat la moarte?…” – A.S. Pușkin.  Pușkin nu întâmplător a scris aceasta.

Deci, iată pentru ce ne-a fost dată viața: pentru a înțelege un pic sensul acestei vieți pământești. Pentru a înțelege că ne aflăm într-o stare de mortalitate și că, în funcție de particularitățile sufletului, un om – prin întristări și suferințe, alt om – dimpotrivă, prin ceea ce apare ca prosperitate exterioară, trebuie să se coacă astfel, încât deja aici, în această viață sau după moarte, când se va deschide totul, să vadă și să înțeleagă în ce constă binele pentru sine însuși: în patimi sau în însușirile celea bune despre care ne vorbește Hristos.

Hotărârea definitivă a sorții se întâmplă apoi. Aici are loc doar pregătirea. Iată cum să ne raportăm la suferința în lume.  

Suferințele… Ele nu sunt pur și simplu consecința păcatului. Ele sunt consecința dragostei și milei lui Dumnezeu. De dragoste se conduce medicul, nu de pedeapsă.

Pe un bandit, pe un ucigaș, dacă l-au dus la spital rănit, doctorul îl tratează. Oare se răzbună că-l taie, că-l operează? Sigur că nu.

Din acest motiv vedem că ni se spune în pilde: nu refuza să-i acorzi ajutor celui ce are nevoie de el. Sau Apostolul Pavel îndeamnă: amintiți-vă de cei din închisori… Compasiunea este o calitate foarte importantă pentru starea sufletului.  

Întrebarea pe care mi-ați pus-o este foarte complexă. Pentru că una este suferința persoanei adulte, alta este suferința copilului, suferința nevinovată… Sau cum să înțelegem natura conflictelor pe mapamond?

M-am referit acum la fundament: că Dumnezeu este doctor, nu călău. Și toate se întâmplă conform legilor spirituale.”.  

Eleonora Lisnic

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!