Cine dă, cine primește?
În viață nu se ştie cine dă şi cine primeşte.
Această expresie care îmi stăruie în minte ori de câte ori cineva îmi mulţumeşte pentru ceva ce am zis ori am făcut exprimă o realitate profundă, dar puţin evidentă imediat.
Ea caracterizează, într-un fel, şi...
greekreporter.com
Ucenicul cel isteţ
Augustin Păunoiu
Se cuvine vreodată să minţim? Răspunsul pe care ni-l dă morala creştină este unul categoric. Nu.
Şi totuşi, dacă aţi adăposti la dumneavoastră în casă un refugiat, căutat de unii ce vor să-l ucidă, l-aţi preda acestora, le-aţi...
sacmag.com
Augustin Păunoiu
De multe ori, atunci când cădem în vreun păcat, cel pe care dăm vina cel mai uşor este trupul nostru cu neputinţele lui.
Uităm însă că toate cele păcătoase se zămislesc mai întâi în minte şi păstrarea lor acolo, convorbirea noastră cu ele ne pot aduce...
„I-am ridicat sufletul, pentru ca un asemenea om să nu fie copleşit de întristare!“
Paul Siladi
Avva Achilas este un pustnic din Patericul egiptean despre care avem foarte puţine informaţii biografice certe. Probabil că a făcut parte din generaţia părinţilor Arsenie şi Agathon.
Prima...
Un om de onoare este un om demn, care şi-a făcut din cinste un crez, pentru care minciuna, compromisul sunt departe.
„Crezi că onoarea de a merge primul la luptă, alături de rege, nu înseamnă nimic?”
Augustin Păunoiu
Augustin Păunoiu
Există un cuvânt în dicţionar care se referă la...
ziarullumina.ro
Biserica Ortodoxă a Rusiei, ca şi celelalte Biserici Ortodoxe din Europa, a avut din greu de suferit în anii comunismului. Autorităţile acţionau cât mai perfid cu putinţă, încercând să desfiinţeze mănăstirile.
Odată, prin hotărârea Sovietului de la Pecerska, într-o...
Pachetul de biscuiţi
thesun.co.uk
Într-un aeroport aştepta o tânără care urma să facă o călătorie foarte lungă. Şi-a cumpărat o carte de la un stand şi un pachet de biscuiţi.
S-a aşezat pe un scaun, şi-a pus bagajele lângă el şi s-a apucat să citească.
La un moment dat, s-a întors...
Şoimul şi monahul
Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie întotdeauna să primim de la alţii. Hristos spune însă în Noul Testament altceva: „Mai fericit este a da decât a lua“. Asta înseamnă că El vrea ca noi să fim în primul rând cei care dăruim, nu...
pixdaus.com
În majoritatea cazurilor, atunci când ni se întâmplă o nenorocire la care nu ne-am aşteptat, gândim că aceasta este un răspuns la vreo greşeală sau păcat al nostru.
Şi nu greşim deloc. Aşa este.
Dreptatea este o lege de care nu scapă nimeni. Iar împlinirea ei se petrece...
Phidias şi cizmarul
Wikipedia.org
A devenit aproape un sport naţional la noi ca, mai ales în media, toţi să-şi dea cu părerea despre toate.
Majoritatea sunt doctorul-ştie-tot, specialişti în absolut orice domeniu, iar părerea lor „avizată”, citiţi ghilimelele, constituie reper...